Târgu-Jiu: A furat şase baterii de duş
0
O femeie din comuna Schela a fost surprinsă azi-noapte de oamenii legii în timp ce avea asupra sa o cutie cu şase baterii de duş. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bunurile erau furate dintr-o casă aflată în construcţie, de pe strada Ştefan cel Mare din Târgu-Jiu.
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu a identificat pe strada Unirii din localitate, o femeie care avea asupra sa o cutie de carton cu şase baterii de duş. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia în vârstă de 31 de ani se numeşte Ramona B. şi este din comuna Schela, judeţul Gorj. Aceasta a sustras bunurile dintr-o locuinţă aflată în construcţie, situată pe strada Ştefan cel Mare din localitate. Femeia este cercetată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.