Târgu-Jiu: Ion Bură, un antrenor de Cartea Recordurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenor emerit  de atletism şi director adjunct al clubului Pandurii, Ion Bură a întrat recent, împreună cu atleţii săi  de la clubul Pandurii, în Cartea Recordurilor.

Absolvent al Liceul Experimental de Educaţie Fizică şi Sport Nicolae Bălcescu din Craiova, Ion Bură s-a îndreptat către o facultate de sport după ce practicase mai multe sporturi, licean fiind precum atletism, fotbal, baschet şi handbal, jucând chiar pe la echipele de juniori ale liceului.

Îi plăcea mai mult fotbalul

Atletismul nu l-a atras în mod special, iar când a dat examen la Liceul Sportiv a făcut-o doar pentru a face sport. „Am vrut să continui la sport deşi nu intrau decât 25 de copii din toată regiunea Oltenia. Toamna nici nu ştiam că voi face atletism, eram convins că voi face toate sporturile acolo, nu numai atletism”, povesteşte acum Ion Bură care în liceu jucase chiar şi fotbal: „Am jucat fotbal dar nu de înaltă performanţă. Fiind la Liceul Sportiv unde trebuia să fac atletism, nu aveam voie la fotbal. Dacă mă prindeau la fotbal mă sancţionau”. Obligat fiind să facă atletism şi avându-l diriginte pe  Fane Cioacă, cel care a ajuns apoi preparator fizic tot la fotbal, avea probleme de multe ori cu absenţele la orele de atletism: „Fane Cioacă era antrenorul meu de atletism şi mă bătea să nu mă duc la fotbal iar acum a ajuns preparator fizic de fotbal”.

Bazele sportive sunt din ce în ce mai puţine


Ca atlet nu a avut mari performanţe dar a practicat mai mult timp atletismul., chiar şi după ce s-a stabilit în Gorj. Antrenoratul la început la Târgu Jiu unde a cunoscut consacrarea prin sportivii care au obţinut an de an rezultate la campionatele naţionale dar şi la concursuri internaţionale. „De antrenorat m-am apucat prin 1979, prima sportivă a fost Victoria Oprea care a ajuns şi campioană naţională de seniori. Au urmat apoi altă serie de sportivi de performanţă precum Viorica Ghican, Ion Avramescu şi cei din generaţia mai tânără”. Cu sportivii săi cei mai buni a avut ocazia să colinde lumea la diferite campionate, cel mai mare regret al său fiind acum faptul că România bate pasul pe loc la capitolul baze sportive: „În afara ţării am fost la multe concursuri şi am văzut o mulţime de state, am ajuns şi în Alaska , Statele Unite, Japonia, Coreea de Sud, am fost în Africa şi de Europa nu mai vorbesc că am văzut-o toată. Am văzut ţări care au avut o evoluţie fulminantă ca dezvoltare şi o mulţime de ţări care au făcut ceva pentru sport în ultima perioadă dar la noi parcă se bate pasul pe loc în continuu, bazele sportive sunt din ce în ce mai puţine”. După ce a colindat mult în lume, anul trecut a avut ocazia să ia parte ca antrenor, cu sportivii de la CS Pandurii la turul României. „Cu această ocazie am stabilit un record care a intrat în Cartea Recordurilor. S-a alergat pe graniţă, pe parcursul a 3190 de km dar am avut prilejul să-mi dau seama că în România sunt discrepanţe mari între zonele ţării, sunt zone bogate şi zone în care sărăcia predomină”, a povestit Ion Bură despre ceea ce a văzut recent traversând cu caravana de atleţi toată ţara.


Interviu

ADS: Care au fost sportivii cu care aţi obţinut cele mai mari performanţe?

Ion Bură: Cele mai mari performanţe le-am avut cu atleţii care au reuşit să participe la concursuri internaţionale, medaliile cele mai importante sunt la Mondiale şi Europene, pe care le-au obţinut sportivi ca Radu Stroia, Ion Avramescu sau Luminiţa Gogârlea, Viorica Dima şi Ana Nanu. Ca rezultate de timp, de rezultat dat de cronometru, cele mai bune performanţe le-a avut Viorica Dima, cea mai bună sportivă din lume în 1990 cu record naţional şi locul II şi marele premiu AIAF la 5000 de metri la final de an 1990
ADS: Cele mai bune rezultate le-au obţinut fetele sau băieţii?
I.B.: Mă pot mândri că am avut rezultate bune şi la băieţi, Radu Stroia a fost dublu vicecampion european şi Ion Avramescu care a fost pe locul 16 la cros fiind primul sportiv român care a alergat la crosul mondial şi ca să nu mai spun de medaliile naţional şi de faptul că fiul meu a făcut parte din echipa care a obţinut medalia de bronz la Campionatul European de cros.


image
image
image
image

ION BURĂ - ANTRENOR EMERIT DE ATLETISM

Data naşterii: 15 februarie 1955 la Craiova
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova
Experienţă: fost atlet, antrenor emerit de atletism, director adjunct al CS Pandurii Târgu Jiu
Familie: Căsătorit, are un băiat



Ce-i place:


„Când am devenit antrenor mi-a plăcut mai mult să fiu antrenor pentru că putea face eu ceea ce gândeam. Mi-a plăcut să citesc foarte mult despre acest sport, pentru că la liceul sportiv nu am avut numai un profesor şi am învăţat de la toţi cei de acolo de la liceu care sunt cele mai bune metode de antrenament şi am început să le pun în practică”.

Ce nu-i place:

„Copiii vin mai greu acum la sport iar competiţiile sunt mai reduse numeric şi anturajul îi îndepărtează pe copii de sport. Calculatorul, cluburile şi discotecile de asemenea nu le fac bine copiilor. Şi în afara ţării sunt astfel de tentaţii dar acolo ştiu că pot sta acolo două ore şi merg acasă, la noi anturajul îi duce în altă parte şi uită să mai meargă acasă.





Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite