Atentatele de la Paris văzute de ŞAI: „Dacă în Franţa se moare de glonţ din caricatură, în România se moare de foame“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caricaturistul gorjean Aurelian Şuţă, ŞAI, a realizat două desene pentru a ilustra, în manieră proprie, evenimentele teroriste din Paris. Artistul are propria viziune cu privire la atacurile care au avut loc în capitala Franţei.

Cei patru caricaturişti francezi care au fost ucişi în atacul terorist de la Paris sunt întruchipaţi de ŞAI în patru peniţe care au ajuns în cer. Acolo, profetul Mohamed este speriat de sosirea lor şi îi trimite înapoi. Acesta este mesajul uneia dintre caricaturile realizate de ŞAI.

Descrierea este simplă. Odată ajunşi la cer, nu ştiu dacă profestul va fi încântat să-i vadă. În cealaltă caricatură este o idee care subliniează libertatea de credinţă. Nu trebuie să ne ascundem feţele pentru a avea un Dumnezeu, oricare ar fi el. Desenele pe care le-am realizat sunt în spiritul «Je suis Charlie» , care se traduce prin clovn. Primul este un omagiu adus celor patru colegi şi confraţi caricaturişti“, ne explică ŞAI desenele realizate de el.

      

image
image

Atac împotriva democraţiei 

Caricaturistul gorjean consideră că atacul nu a fost îndreptat împotriva modului de manifestare artistic, ci al democraţiei: „În ultima vreme s-a polemizat foarte mult pe subiectul atacurilor teroriste asupra unei instituţii de presă din Paris. Cred că atacatul nu a fost îndreptat asupra unor caricarişti şi nu a fost o vendetă asupra mesajului pe care l-au transmis prin desenele lor. Eu cred că a fost un atac asupra unor instituţii fundamentale ale unui stat de drept şi, în spiritul «Je suis Charlie» este foarte puţin probabil ca acei terorişti să fii atacat un pădurar sau un frizer. Ei au ştiut foarte bine ce fac şi este regretabil că se poate muri din ceea ce eu consider că este cel mai mare dar, după acela al vieţii, pe care Dumnezeu l-a dat omului, şi anume capacitatea şi posibilitatea de crea“

Libertatea de alegere a subiectelor trebuie să fie sfântă 

Artistul gorjean susţine că subiectele care pe care un caricaturist le poate aborda trebuie să fie inalienabile şi că această libertate nu-i poate fi încălcată: „În legătură cu ideile exprimate satiric de artişti, pot sau nu să fiu de acord cu atacarea unor subiecte considerate delicate, dar asta nu înseamnă decât că şi un artist poate sau nu poate să abordeze astfel de teme. Într-un stat democratic, libertatea de aţi alege  subiectul pe care vrei să-l exprimi creativ trebuie să rămână inalienabil“.

Caricaturiştii francezi ucişi nu au încălcat vreo lege

Artistul gorjean consideră că cei patru colegi de breaslă care au fost ucişi nu au încălcat vreo lege atunci când au abordat teme anti religioase: „Cine a criticat ideile exprimate de cei patru caricaturişti ucişi, înainte de a face lucrul acesta trebuie să înţeleagă că a avut libertatea de critica. Este vorba de un principiu. Un om, un cetăţean care trăieşte într-o ţară liberă, are dreptul de a face sau de a nu face anumite lucruri. Este un drept care îi este garantat, iar cei patru caricaturişti au considerat că este de cuviinţă să-şi îndrepte peniţele împotriva religiilor, iar asta nu înseamnă că nu au respectat un drept constituţional  sau, legal al unui alt concetăţean dintr-un stat laic. Faptul că au fost ucişi pentru că s-au exprimat liberi este un  act de profundă lipsă de democraţie şi de libertate. Cei patru caricaturişti nu s-au canalizat doar pe islamism, ci pe atitudini anti religioase“. 

Caricaturiştii români, la limita supravieţurii

Viaţa caricaturiştilor este foarte grea în România. Aurelian Şuţă spune că, dacă în Paris, caricaturiştii mor împuşcaţi, în România, aceştia mor de foame: „Foarte puţini  din ce care au dezbătut pe marginea subiectului nu s-au pronunţat la ce înseamnă caricatură dincolo de definiţia din dicţionar pe care o ştie toată lumea. Eu aş spune, ca să fie foarte clar, o definiţie a caricaturii este acel gen al artelor vizuale care deranjează tocmai pentru că nu laudă, ci incriminează, nu în scopul de a distruge o idee sau o persoană, ci pur şi simplu pentru a trage un semnal educativ şi moralizator. Din păcate, dacă în Franţa se moare de glonţ din caricatură, în România se moare de foame din caricatură, genul fiind foarte puţin apreciat în zona erudită Dar, din fericire, caricatura rămâne pâinea de zi cu zi a omului de rând, care face poate să stârnească  chiar şi stări conflictuale“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite