Târgu-Jiu:Gorjenii lansează porumbei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu:Gorjenii lansează porumbei din Ucraina
Târgu-Jiu:Gorjenii lansează porumbei din Ucraina

Un număr de 35 de membrii ai clubului Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu şi-au trimis porumbeii la acest concurs la care vor fi lansaţi 104 porumbei din Gorj. Asociaţia Columbofilă din judeţul Gorj împreună cu asociaţiile similare din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova lansează azi peste 1.280 de porumbei voiajori din localitatea ucraineană Doneţk.

Pentru a reveni în Gorj, porumbeii vor avea de parcurs o distanţă de aproximativ 1200 de km. Aceştia au fost îmbarcaţi la Stadionul Municipal duminică 26 iulie fiind trimişi în Ucraina cu o autoutilitară special amenajată pentru transportul porumbeilor de concurs.

Preşedintele clubului columbofil Constantin Brâncuşi, Florin Rasoveanu, speră ca gorjenii să obţină un rezultat bun şi să aducă măcar un porumbel acasă în prima zi de la lansare: „Sper ca judeţul nostru să fie onorat cu sosirea în prima zi măcar a unui porumbel, dacă nu cel târziu a doua zi de la lansare, acesta fiind un record pentru porumbeii din judeţ.” Zborul de la Doneţk este primul organizat de la o asemenea distanţă la care clubul Cosntantin Brâncuşi participă. Cu două săptămâni în urmă, clubul gorjean a organizat un concurs de lansare din localitatea Nicopol din Ucraina, de la 900 km,  de unde porumbeii au sosit în prima zi de la lansare, după 12 ore de zbor. „Acum ne aşteptăm să vină până seara, lansarea având loc dimineaţa de la Doneţk, ar fi nemaipomenit ca măcar unul să ajungă din prima zi.” Dacă vor veni în timp record, porumbeii vor fi premiaţi de clubul Constantin Brâncuşi cu medalii şi cupe pentru acest derbi dar vor fi recompensaţi şi cu participarea la expoziţia naţională de la finalul anului de la Târgovişte, acolo unde sunt prezentaţi cei mai buni porumbei din ţară.

Lucescu acceptase invitaţia la lansare

Uniunea Columbofilă din Ucraina prin vicepreşedintele Ioan Bodnăraş, în colaborare cu clubul Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu, a trimis o invitaţie pe adresa clubului Şahtior Doneţk, pentru ca, la lansarea de azi a porumbeilor din România, să participe şi antrenorul român Mircea Lucescu. Acesta a confirmat în urmă cu o lună prezenţa la concurs dar numai cu condiţia să se afle în localitate, prezenţa sa nemaiputând fi posibilă deoarece se află în România.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite