Târgu-Jiu: Vladimir Livshit a trăit pe viu războiul din Tiraspol
0
Născut la Tiraspol, cel de-al treilea portar al celor de la Pandurii, are o experienţă de viaţă traumatizantă, el văzând o parte din ororile războiului din Transnistria pe viu.
Vladimir Livshit vorbeşte bine limba română, cu accentul specific moldovenilor iar cine îl aude poate crede că e moldovean de peste Prut. Vladimir a început fotbalul pe când avea nouă ani şi a mers cu un văr al său la antrenamente. „Am intrat direct în poartă pentru că asta mi-a plăcut, mi-a spus şi antrenorul care m-a văzut că am talent pentru asta, pentru că mereu am fost cel mai înalt la şcoală” povesteşte transnistreanul care s-a dus la fotbal fără voia părinţilor. Nimeni nu a avut încredere atunci că o să facă ceva cu sportul şi să ajungă în fotbalul profesionist, pentru că din Transnistria e mai greu să ajungi la o echipă mare de fotbal.
A jucat la Tiraspol şi Moscova
Până la 15 ani a fost legitimat la o echipă dintr-un sat de lângă Tiraspol după care a luat examenul la Academia Seriff din Tiraspol iar la 17 ani a fost luat în lot de FC Tiraspol. Pentru un an a fost împrumutat la FC Tiligul Tiraspol din prima ligă iar de acolo a plecat în Moscova pentru doi ani, la Saturn Moscova a povestit Vladimir parcursul său fotbalistic de la Moscova plecând în urma unui conflict cu clubul. Limba română a învăţat-o din mers de un an de când e în ţară: „A fost greu să învăţ altă limbă dar mai uşor ca altora pentru că am mai auzit vorbindu-se română.” În România a fost adus de fostul fotbalist Giani Kiriţă care l-a dus la probe la Gaz Metan Mediaş dar a stat acolo doar o săptămână pentru că nu s-a înţeles cu echipa şi a plecat la Ploieşti, jucând pentru un an la Compet. La începutul acestui an s-a transferat la Pandurii unde a jucat doar pentru echipa a doua, Pandurii II.
Războiul din Transnistria l-a marcat
Vladimir a trecut printr-un război care l-a impresionat puternic, el locuind o perioadă în buncăre din cauza bomabrdamentelor de la Tiraspol: „În 1992 a început la noi războiul pentru că Transnistria voia independenţa. Noi locuiam la Tiraspol, la câţiva kilometri de oraş. Am stat trei luni plecaţi de acasă până s-a terminat dar am prins câteva zile de război acasă, chiar lângă casa mea două case au fost dărâmate de bombe. Am văzut tot ce se întâmpla din casă, nu mai ieşeam afară că nu aveam voie. Într-o zi s-a dat alarma să ne ascundem în buncăre şi noi am plecat la vecini în buncăr unde am stat o zi şi o noapte după care tata ne-a scos de acolo şi ne-a dus în Ucraina.” Speriat de evenmentele care au avut loc la Tiraspol, Vladimir îşi aminteşte şi acum de fuga sa şi a familiei la bunici: „Am fost speriat, vedeam totul la televizor şi a fost foarte urât. Se mai văd urmele războiului şi acum. Noi am plecat în luna iunie de acasă şi am mai venit în septembrie pentru că tata ne-a dus la bunici şi s-a întors să păzească casa. Erau mulţi hoţi care furau din casele celor pleacaţi care nu s-au mai întors.”
Se încarcă comentariile...
