Braconieri, prinși de poliție cu plasele în Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braconierii vor fi cercetați penal
Braconierii vor fi cercetați penal

Trei bărbaţi din comuna Țânțăreni sunt cercetaţi penal după ce au încercat să pescuiască cu plase, în perioada de prohibiţie.

Braconierii au fost prinși azi-noapte de către poliţiştii din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni, care au acţionat împreună cu lucrători din cadrul AJVPS Gorj, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul pescuitului. „În jurul orelor 00:30, pe malul stâng al râului Jiu de pe raza comunei Brăneşti, au fost identificaţi C.G., de 48 ani, T.N., de 35 ani şi D.B., de 50 ani, toţi din comuna Ţânţăreni, judeţul Gorj, care se aflau la braconaj piscicol. În apă, se aflau două plase din fir textile, cu lungime de 100 de metri, o barcă din cauciuc şi trei undiţe care aparţineau persoanelor depistate. Toate aceste bunuri au fost ridicate în vederea confiscării şi lăsate în custodia reprezentanţilor AJVPS Gorj, până la definitivarea cercetărilor. Pe numele suspecţilor au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de pescuit prin orice metode, în perioada de  prohibiţie“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite