Îndrăgostit de veveriţele siberiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luis Popa este singurul deținător din Gorj de veverițe siberiene
Luis Popa este singurul deținător din Gorj de veverițe siberiene

Directorul societăţii de salubritate din Târgu-Jiu, Luis Popa, este un crescător pasionat de veveriţe siberiene. Cuşca în care cresc cele două animăluţe se află în biroul de la sediul societăţii.

Luis Popa spune că veveriţele îi fac ziua mai frumoasă: „Când intru în birou, se ridică pe colivie şi mă privesc. Îmi cunosc vocea. Mă duc şi le dau de mâncare. Îmi place că sunt mai vioaie şi pline de viaţă. Îmi fac ziua mai frumoasă şi mă ung la suflet. Când vine cineva străin şi nu le cunsoaşte vocea se ascund“.

image

Acesta este singurul deţinător de veveriţe siberiene din tot judeţul Gorj. Chiar şi-a botezat veveriţele Chip şi Dale. „Nu cunosc pe nimeni care să mai crească astfel de animăluţe. La pet-shop-urile din Târgu-Jiu nu găsesc mâncare sau alte jucării pentru ele, pentru că nu mai e nimeni cu o pasiune de acest fel“.

A fost muşcat de o veveriţă

Veveriţele au vârsta de doi ani, dar nu prea sunt blânde. Luis Popa a fost chiar muşcat de una dintre ele. “Le-am cumpărat de la un centru comercial din Arad. Pur şi simplu le-am văzut, mi-au plăcut şi le-am luat. Am dat în jur de 100 de euro pe fiecare, întreţinerea lor este însă foarte ieftină. Mâncarea costă cam 15 lei pe lună. Sunt uşor de crescut. Nu prea le pot scoate din cuşcă, pentru că nu prea sunt blânde. Ideea e că trebuie achiziţionate când sunt încă pui, pentru a te juca şi a reuşi astfel să le domesticeşti“, ne povesteşte directorul societăţii de salubritate. Acesta are mare grijă ca Chip şi Dale să nu scape din cuşca specială în care trăiesc. “Mi-au scăpat de două ori şi am alergat două ore după ele ca să le prind“. În captivitate, veveriţele trăiesc până la zece ani, iar iarna hibernează.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite