Trei deputați gorjeni, pe lista rușinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a publicat o listă cu șase parlamentari condamnați penal și alți 13 care au fost trimiși în judecată și își așteaptă sentințele.

Doi dintre cei șase parlamentari care au suferit condamnări penale au fost aleși de către electoratul gorjean. Este vorba de Cosmin Popescu (exclus din PDL) și de Dan Ilie Morega, independent, după ce a fost ales pe listele PNL Gorj și apoi a trecut la UNPR, partid din care și-a dat demisia de curând.
Deputatul PSD Gorj Mugurel Surupăceanu face parte categoria parlamentarilor care își așteaptă sentința.
În toamna anului trecut, deputatul Morega a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu suspendare. Morega a fost găsit vionovat de faptul că, în perioada septembrie 2005 - martie 2007, în calitate de preşedinte al PNL Gorj, şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a obţine foloase necuvenite pentru partid.
Cosmin Popescu a fost condamnat, în primăvara anului trecut, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals intelectual si favorizarea infractorului, adică a lui Ionel Manțog, șeful său de partid care era cercetat într-un dosar penal.
Mugurel Surupăceanu a fost trimis în judecată de către DNA, alături de fostul director general al Complexului Energetic Rovinari, pentru că a vândut un utilaj, printr-o firmă pe care o controla, către CE Turceni, la un preț de câteva ori mai mare față de cât costa în realitate

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite