Profesorul care-i învață pe elevii de toate tipurile să deprindă matematica
0Grigore Eacobescu, în vârstă de 57 de ani, profesor de matematică la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, s-a clasat pe locul II în campania «Profesorii cu care Târgu-Jiu se mândrește».
S-a născut în comuna Runcu și a absolvit școala generală în satul Bâlta. Alegerea profesiei de dascăl a fost pur și simplu mâna destinului. „Până în clasa a VIII-a mi-am dorit să ajung profesori de matematică. După am intrat la Liceul Tudor Vladimirescu, până în clasa a IX-a, am avut aceeași dorință, de ajunge profesor de matematică. În clasa a X-a am vrut să dau la Agronomie, pentru că îmi plăcea chimia. În clsasa a XI-a vroiam să intru la Facultatea de biologie, pentru că îmi plăcea emisiunea «Telenciclopedia». Am fost olimpiada de bilogie la faza pe județ și am luat mai departe. În clasa a XII-a vroiam să urmez Facultatea de biologie, dar profesorul mi-a spus că se intră cu notă foarte mare și că e foarte greu. Am zis apoi să dau la ASE. Aveam nevoie de algebră și de economie, dar o lună de zile nu am reușit să trec de o lecție pentru că nu înțelegeam. Am abandonat și asta și am luat o revistă Forum și am deschis-o. Am zis că unde se deschide acolo dau. S-a deschis la Institutul Pedagogic din Oradea, așa că am mers acolo. În octombrie am fost luat în armată și când am venit din armată s-a schimbat profilul din Facultatea de Matematică în Facultatea de Matematică-fizică“, ne povestește profesorul Eacobescu.
Profesor la felurite categorii de elevi
După terminarea facultății, Grigore Eacobescu a fost repartizat la o școală din Ilfov, în localitatea Tăriceni, unde a profesat un an, după care a venit în Gorj, în comuna Padeș. A predat aici timp de un an, între anii 1979 și 1978, după care s-a transferat la școala din satul Dobrița. „Apoi am fost repartizat și am activat un an la Liceul Republica Cuba din București. A fost o perioadă frumoasă. Am obținut cu două eleve locul I la olimpiadă de matematic pe București“, ne spune profesorul. În anul 1981 s-a titularizat ca profesor la Padeș, după care între anii 1984 și 1987 a activat la școala generală din Godinești, iar apoi s-a mutat la Liceul din Mătăsari, unde a predat până în anul 1990. A activat, ulterior, la școala din localitatea Celei, iar, ulterior, postul i s-a redus și din anul 1991 și până în 1992 a lucrat ca educator Penitenciarul Târgu-Jiu, după care a activat timp de doi ani la Școala ajutătoare. Din anul 1994 este profesor titular la Liceul cu program sportiv din Târgu Jiu.
Profesorul Eacobesc ne spune că elevii sunt așa cum este și societatea: „În educarea unui copil sunt trei factori: familie, școală și societatea. Ne îndoim după societatea. Se schimbă foarte des regulile în învățământ. Am avut elevi care au terminat la licee bune și au ajuns profesori și colegi cu mine“, ne-a spus profesorul Eacobescu.























































