Înşelată de două vrăjitoare la ginecologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghicitorile nu au fost prinse până acum
Ghicitorile nu au fost prinse până acum

O tânără din Târgu-Cărbuneşti a rămas fără bijuterii, în timp ce se afla în secţia de ginecologie a spitalului din localitate.

Tânără le-a relatat poliţilor că fost acostată de două femei necunoscute, cu scopul de a-i ghici viitorul. Acestea i-au cerut să scoată de pe degete inelul şi verigheta şi să le pună într-o batistă. Ulterior, la aproximativ 20 de minute de la plecarea acestora, tânără a constatat că bijuteriile i-au fost substituite cu un ghiul din cupru.
Poliţiştii nu le-au prins pe cele două ghicitoare, dar au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite