Tot mai mulţi turişti vor să ajungă la Rânca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii se află în permanenţă în zonă pentru evitarea accidentelor
Oamenii legii se află în permanenţă în zonă pentru evitarea accidentelor

Traficul rutier pe Transalpina a început să se intensifice din această după-amiază când tot mai mulţi turişti vor să ajungă în zona montană Rânca.

Pe DN 67 C, cunoscut sub denumirea de Transalpina, se circulă în condiţii foarte bune, partea carosabilă nefiind acoperită de zăpadă. În această dimineaţă „A început să se aglomereze pentru că urcă cei care doresc să-şi petreacă Revelionul la Rânca. Există un filtru la urcare către Rânca şi poliţişti care se află în zona montană. Sunt poliţişti şi pe timpul zilei, dar şi pe timpul nopţii. Mă aştept să vină mai mulţi turişti începând de mâine, dar şi pe 1 şi 2 ianuarie pentru că vor merge la schi“, a spus Constantin Cir, şeful Poliţiei oraşului Novaci. La Rânca a nins în această dimineaţă timp de câteva ore. Aproximativ 5000 de turişti se vor afla în Rânca de Revelion.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite