Zeci de gorjence au fost iniţiate în afaceri: Află ce a făcut o profesoară de franceză din Topeşti după ce a absolvit cursul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile au învăţat să fie mai independente
Femeile au învăţat să fie mai independente

Zeci de gorjence, cele mai multe dintre ele din localitatea Tismana, au învăţat cum să-şi deschidă o afacere şi cum să o facă profitabilă.

Unele dintre acestea au reuşit chiar să pună în practică informaţiile dobândite şi au deschis diferite activităţi. Cursurile s-au desfăşurat în cadrul Proiectului «Un viitor mai bun pentru femei» derulat de Depro Inovaţie împreună cu Fondul Român de Dezvoltare Socială şi Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România.

Cursurile au fost împărţite în trei categorii: formare formatori, managementul afacerilor şi managementul proiectului. „La cursuri au participat în jur de 60 de femei din 13 comunităţi ale judeţului. Participantele s-au putut bucura și de consilierea specifică susținută în cadrul proiectului.  Unele dintre beneficiare au conturate idei de afaceri sau de proiecte comunitare, altele au reușit deja să își îndeplinească visul antreprenorial, inițiind sau chiar dezvoltând o mică afacere sau un proiect. 53 de gorjence sunt acum membre ale Asociației Regionale a Femeilor Antreprenor Tismana, urmând să fie părtașe și la înființarea unei asociații naționale care să le sprijine rolul lor în dezvoltarea comunității“, a spus Oana Seichea, expert în comunicare.


În urma cursului, Mihaela Lupu, profesor de limba franceză în localitatea Topeşti (în stânga imaginii), a înfiinţat, alături de alte femei din zonă, Asociaţia Regională a Femeilor Antreprenor Topeşti (ARFAT). „Un an de zile a durat până când ne-am înfiinţat cu personalitate juridică. Intenţionez să realizez o revistă a asociaţieio şi un site, iar ulterior să încercăm să întocmim proiecte cu finanţare europeană“, a precizat Mihaela Lupu, vicepreşedintele ARFAT.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite