Târgu-Jiu: Video/ Trei tineri şi-au împărţit pumni şi picioare într-o discotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceştia îşi vor petrece următoarele 24 de ore în arestul Poliţiei Gorj
Aceştia îşi vor petrece următoarele 24 de ore în arestul Poliţiei Gorj

Altercaţia a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 04.00. Doi dintre scandalagii au fost duşi în arest în urmă cu o jumătate de oră, fiind cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri, faptă pentru care riscă să stea şapte ani după gratii. Oamenii legii îl caută şi pe cel de-al treilea tânăr implicat în acest scandal.

Cei doi tineri au refuzat să facă declaraţii în acest sens. Camerele de filmat au surprins momentul în care cei trei s-au luat la bătaie, fiind suficiente indicii care să-i ajute pe oamenii legii să-l depisteze şi pe cel de-al treilea bărbat care a împărţit pumni în discoteca aflată în apropierea Pasarelei din Târgu-Jiu. Se pare că altercaţia a pornit după ce aceştia au consumat câteva pahare de alcool.

Amănunte în ediţia printată de mâine a AdS Târgu-Jiu.



Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite