Târgu-Jiu: Toate garajele din municipiu vor fi demolate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul garajelor va fi luat de parcări de reşedinţă ( Foto arhivă )
Locul garajelor va fi luat de parcări de reşedinţă ( Foto arhivă )

Peste 20 de locatari din municipiul Târgu-Jiu, zona Gării, au solicitat primăriei nedemolarea garajelor din zona în care locuiesc. Reprezentanţii municipalităţii au respins această cerere, considerând-o neîntemeiată.

În luna decembrie a anului trecut, cei 22 de locatari au depus la sediul primăriei o cerere, prin care solicitau anularea parţială a hotărârii Consiliului Local, în ceea ce priveşte decizia de a se demola garajele din Zona Gării, lângă calea ferată. Solicitarea acestora a fost respinsă, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu venind cu mai multe explicaţii. „Una dintre ele este faptul că garajele, care nu sunt altceva decât nişte improvizaţii lipsite de orice condiţii de igienă şi aspect urbanistic, au fost construite ilegal, fără autorizaţie şi fără ca locatarii să deţină un titlu valabil asupra acelor terenuri. Cea de-a doua este că, pe acele spaţii, vor fi realizate parcări de reşedinţă, care vor oferi mai multe spaţii pentru maşinile cetăţenilor din zonă şi un aspect modern municipiului“, a precizat directorul Adiminstraţiei Publice Locale, Grigore Jianu. Până la sfârşitul anului 2010, reprezentanţii primăriei au dat asigurări că toate garajele din municipiu vor fi demolate, locul acestora fiind luat de parcările rezidenţiale.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite