Reţinut după ce a furat dintr-un restaurant laptopul unui client aflat la cafea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A profitat de neatenţia celor prezenţi şi a furat laptopul
A profitat de neatenţia celor prezenţi şi a furat laptopul

Tânărul de 19 ani, din Târgu-Jiu, a ajuns aseară în arestul Inspectoratului de Poliţie Gorj, după ce oamenii legii au stabilit că ieri a furat laptopul unui alt bărbat, în vârstă de 20 ani, de pe masa unui restaurant din municipiu.

Victima are 20 de ani şi este din Bumbeşti-Jiu. Tânărul care s-a trezit fără laptop a sunat la 112 ieri, în jurul orei 14.00, anunţând că în timp ce servea o cafea i-a dispărut rucsacul în care avea un laptop.

„Poliţiştii de investigaţii criminale au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore a unui tânăr de 19 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Suspectul a fost reţinut la scurt timp după ce a sustras dintr-un restaurant laptopul unui client.Partea vătămată a relatat că ieri, în jurul orei 13.55, în timp ce servea o cafea, a constatat că de lângă masa unde se afla persoane necunoscute i-au sustras un rucsac în care avea un laptop", a anunţat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Pe parcursul audierilor, bunurile furate, evaluate la suma de 2.200 de lei, au fost recuperate de poliţişti şi au fost restituite victimei. După 24 de ore de arest, tânărul va afla astăzi dacă judecătorii vor emite pe numele său mandat de arestare preventivă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite