Târgu-Jiu: Liceul Teologic, scos din afacerile „necurate“ de Ministerul Educaţiei
0Scandalul cu mobilierul de lux din căminul liceului se va încheia doar cu dosare penale, nu şi cu blocarea conturilor instituţiei de învăţământ.
După câteva procese finalizate cu o sentinţă imposibilă, conform căreia Liceul Teologic ar fi trebuit să renunţe la acordarea salariilor profesorilor pentru a-şi achita datoria de 40.000 de lei către Rostramo, actuala conducere a liceului a primit o veste bună. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au fost informaţi despre situaţia disperată cu care se confruntă şi au virat în contul instituţiei suma de 30.000 de lei, cu promisiunea că diferenţa de 10.000 de lei va fi virată luna viitoare. Dacă în urmă cu doi ani nu s-ar fi cumpărat mobilier de lux, de 80.000 de lei, această sumă ar fi fost investită în reparaţiile necesare la şcoală pe timpul vacanţei, însă banii se vor duce direct în conturile producătorului de mobilă Rostramo.
Datorie achitată cu „strângere de inimă“
„Cu sprijinul Mitropoliei am reuşit să primim ajutor de la Minister. Ne-au trimis 30.000 de lei şi au zis că într-o lună ne trimit şi restul de bani. Suntem dispuşi să ne achităm datoria, dar doar după negocieri şi fără penalităţile de 4000 de lei. Datoria o achităm, dar faptele rămân şi cei care au încheiat contractul pentru mobilier , de aproape trei ori mai scump, vor fi traşi la răspundere, penal“, declară Gheorghe Benegui, directorul instituţiei. „Serviciul de Investigarea Fraudelor derulează cercetări şi sunt nepublice“, spune Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.