Târgu-Jiu: Începe vaccinarea anti-tuberculoză a bebeluşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de vaccinare împotriva tuberculozei la nou-născuţi va fi demarată pe 5 iulie în judeţul Gorj. 

Cele peste o mie de doze de vaccin urmează să ajungă în judeţul Gorj. Începând de  săptămâna viitoare, acestea vor fi utilizate pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi în perioada februarie-iunie 2010, cât şi pentru vaccinarea de rutină a nou-nascuţilor, conform calendarului.  Vaccinul este achizitionat în baza contractului de furnizare între Ministerul Sănătăţii şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii –UNICEF şi este produs de BB-NCIPD Ltd.Bulgaria.
Preparatul este un vaccin viu atenuat, liofilizat şi se administrează intradermic. La nivel judeţean se organizează centre speciale de vaccinare, în cadrul spitalelor.
  Vaccinarea se va realiza prin cabinetele medicilor de familie şi prin aceste centre de vaccinare .   Astfel, părinţii copiilor care trebuie recuperaţi pentru vaccinare sunt rugaţi să se prezinte la medicii de familie, începand cu data de 5 iulie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite