Târgu-Jiu: Grajd mistuit de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adăpost de animale din satul Runcurel, al comunei Mătăsari, a fost cuprins azi-noapte de flăcări. Proprietara Maria B. a fost cea care a sunat la 112 şi a anunţat nenorocirea.

La faţa locului au intervenit Detaşamentul de Pompieri Motru cu două autospeciale şi patru pompieri voluntari, care au reuşit să stingă incendiul după aproximativ trei ore. Cel care a pus foc nu a fost prins deocamdată. Animalele sunt în afara oricărui pericol.

„În incendiu au ars grajdul de animale, construit din lemn şi acoperit cu o bandă de cauciuc, pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi şi aproximativ trei tone de plante furajere. La faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Motru, cu două autospeciale şi 12 subofiţeri, care, împreună cu patru pompieri voluntari din cadrul SPSU Minprest Serv Jilţ Sud, a reuşit să lichideze incendiul în aproximativ trei ore. Cauza probabilă a fost flacăra deschisă prin folosirea intenţionată a acestei surse pentru a genera incendiul“, declară Cătălin Bejancu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite