Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Fiica primarului Cârciumaru a fost cununată de Mitropolitul Olteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgeta Cârciumaru, fiica primarului municipiului Târgu-Jiu, şi-a celebrat cununia religioasă, astăzi, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu Popa. Pregătirile au fost speciale.

image

Mitropolitul Olteniei a oficiat slujba de cununie

Eugenia a fost îmbrăcată într-o superbă rochie cu voal, iar doi copilaşi au ţinut trena. Aceasta a coborât dintr-o limuzină Mercedes şi a fost dusă la altar de către tatăl său, primarul Florin Cârciumaru.

image

Eugenia a fost condusă la altar de către tatăl său, primarul Florin Cârciumaru

image

Primarul Câciumaru a avut emoţii la nunta fiicei sale

image

Eugenia a intrat în biserică alături de tatăl său

Mirii, Eugenia şi Radu Cătălin Călinoiu, au fost întâmpinaţi la intrarea în biserică de un alai format din domnişoare de onoare îmbrăcate toate în rochiţe verzi şi cavaleri în frac. Primarul Florin Cârciumaru a spus că are emoţii mari, la fel ca orice părinte: „Emoţiile sunt normale, ca orice părinte căruia i se căsătoreşte copilul. Le doresc să aibă parte de înţelegere şi iubire“. După ce s-au cununat religios, cei doi miri au eliberat doi porumebi albi, după care au plecat cu o maşină roşie decapotabilă cu numere speciale: «Just Married. Căli & Geta» şi «Tineri Căsătoriţi».

image

Mirii au plecat cu o maşină decapotabilă roşie

image

Maşina decapotabilă a avut numere speciale

Alaiul a ajuns apoi în Parcul Central, unde mirii s-au fotografiat alături de nuntaşi. Nunta a avut loc pe insuliţa de pe Jiu, la un restaurant deschis în urmă cu doar câteva luni. În jur de 800 de nuntaşi participă la eveniment. La dispoziţia acestora se vor afla în jur 100 de ospătari.

Cumnatul de mână, directorul Poliţiei Comunitare, responsabil cu ordinea



Mai mulţi poliţişti comunitari au asigurat ordinea în zona bisericii şi chiar au păzit intrarea pentru a nu pătrunde decât nuntaşii. Poliţiştii comunitari chiar au oprit circulaţia timp de câteva minute în momentul în care coloana de maşini a ajuns la biserică. Responsabil cu ordinea a fost chiar cumnatul de mână, Ion Tudor, directorul executiv al Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu. Înainte de celebrarea cununiei religioase, strada a fost spălată.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite