Târgu-Jiu: Elevii din Logreşti au ajuns batjocura autorităţilor române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microbuzul şcolar nu pot fi folosit deocamdată
Microbuzul şcolar nu pot fi folosit deocamdată

În comuna Logreşti, elevii continuă să parcurgă şi opt kilometri pe jos până la şcoală. Asta pentru că Autoritatea Rutieră Română a amendat primăria cu 15.000 de lei şi a reţinut plăcuţele de înmatriculare ale microbuzului şcolar din cauză că nu a fost plătită la timp licenţa de transport.

De câteva zile, zeci de elevi din comuna Logreşti parcurg la -15 grade Celsius kilometri buni ca să ajungă la şcoală. Ion Băluţă, primarul din Târgu-Logreşti, spune că deocamdată nu s-a găsit o soluţie care să vină în sprijinul micuţilor.  „Cei din zonele mai îndepărtate parcurg şi opt kilometri până în satul Târgu-Logreşti. Nu mă aşteptam ca angajaţii ARR-ului să procedeze aşa. În primul rând, noi  ne aflam în faza premergătoare depunerii dosarului şi ei cunoşteau acest lucru. Nu este posibil să laşi atâţia copii, în mijlocul iernii, să meargă pe jos o distanţă aşa mare. Chiar trimisesem un om la ei, la cursurile de specializare pentru care am achitat suma de 420 de lei şi urma să depunsem şi actele la dosar pentru eliberarea licenţei de transport. Ne-a mai amendat şi cu 15.000 de lei, sumă care este destul de mare şi o voi contesta. Elevii vor merge doar azi şi mâine pe jos pentru că sămbătă intră în vacanţă“. Edilul a mai spus în această dimineaţă că, dacă ARR nu-i va înapoia plăcuţele de înmatriculare în termen de 30 de zile, va apela la o societate de transport pentru o perioadă. „Cert este că săptămâna viitoare vom definitiva dosarul în vederea eliberării licenţei. Dacă nu ne vor da plăcuţele voi apela la serviciile unei firme de transport pentru două săptămâni“.  La unitatea de învăţământ din satul Târgu-Logreşti învaţă 150 de elevi.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite