Târgu-Jiu: Duce vorba din Penitenciar

Foto: Simona Dumitriu

I-a învăţat pe cei din jur că orice greşeală poate fi îndreptată şi apreciază o comunicare directă şi deschisă, considerând că aceasta este calea cea mai bună de a scurta şi de a rezolva problemele. Simona Dumitriu este purtător de cuvânt la Penitenciarul din Târgu-Jiu şi omul de nădejde al celor aflaţi după gratii.

Este citadină şi nu poate să stea mai mult de două zile departe de agitaţia de la oraş. Simona Dumitriu este purtătorul de cuvânt a Penitenciarului din Târgu-Jiu de mai bine de trei ani şi spune că această meserie i se potriveşte ca o mănuşă, fiind mereu la zi cu tot ce se întâmplă în judeţul Gorj.

„Am aflat de postul de purtător de cuvânt din mass-media şi a fost o provocare pentru mine. Cu setea mea de a şti cât mai multe, am vrut să văd dacă sunt capabilă să fac faţă unui loc de muncă în administraţie. A fost un examen încheiat cu un interviu pe care l-am susţinut la Bucureşti. Dintre toţi concurenţii, eu am reuşit să trec şi peste această etapă, pentru că predasem «Comunicare profesională»  la şcoala din cadrul Fundaţiei «Omenia» şi asta m-a ajutat foarte mult, reuşind să-mi stăpânesc emoţiile şi concentrându-mă asupra dialogului cu angajatorul“, declară Simona Dumitriu. 

Aceasta este întotdeauna aproape de persoanele aflate după gratii, pe care încearcă să le readucă pe drumul cel bun. „Fiecare deţinut este legat afară de o familie, iar eu reuşesc să mă apropii de ei pentru că îi privesc ca pe oameni şi îi ajut să-şi regăsească un drum corect în viaţă. Aşa cum am satisfacţia să primesc mesaje de la foştii mei elevi, tot aşa am şi mulţumirea pentru salutul pe care-l primesc de la deţinuţi atunci când se eliberează. Ei sunt foarte buni psihologi. Aşa cum noi încercăm să îi testăm pe ei, acelaşi lucru fac şi ei cu noi. Te simt. Dacă eşti sincer, aşa sunt şi ei. Sunt foarte mulţi care regretă ceea ce au făcut“, mai spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.  Când vine vorba despre perioada copilăriei,  zâmbetul şi strălucirea din ochii Simonei Dumitriu confirmă că farmecul acelor ani nu poate fi comparat cu nicio altă etapă a vieţii. „La vârsta de şapte ani, mama mea a insistat să mă înscriu la Şcoala de Balet, însă după patru ani am renunţat şi m-am îndreptat către lecţiile de pian. Pentru că nu mi-a plăcut profesorul, şi această pasiune s-a stins după doi ani. Îmi aduc aminte că îmi plăcea foarte mult să citesc şi să comunic cu cei din jurul meu“, precizează Simona Dumitriu. Cu plăcere îşi aduce aminte şi de perioada în care a devenit dascăl de franceză şi germană într-o comună din Gorj. „În anul 1989, imediat după liceu, am optat pentru Facultatea de Filologie de la Iaşi, însă pentru că nu am luat din prima încercare la facultate m-am angajat ca profesor suplinitor de limba franceză şi germană. Mi-a plăcut foarte mult şi debutantă fiind, directorul şcolii m-a chemat în cancelarie şi mi-a spus că voi primi o oră de diringenţie la o clasă cu probleme, în sensul că elevii respectivi lipseau de la ore şi aveau rezultate slabe la învăţătură. La prima oră de dirigenţie, i-am întrebat pe elevi de ce toată lumea îi consideră cu probleme, iar la scurt timp au apărut şi schimbările în bine. Copiii veneau mai des la şcoala, reuşind să formăm o echipă adevărată“, îşi aminteşte Simona Dumitriu. Înainte de a se angaja în Penitenciar, aceasta a lucrat mulţi ani ca şi consilier juridic şi cadru didactic într-o fundaţie de caritate. Cea mai mare realizare este dată însă de fetiţa sa , elevă a Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu, pe care vrea să o ajute să devină un om în viaţă.

Studii. A absolvit masterul la Şcoala  Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, în anul 2007.
Familie. Are o fiică

Ce-i place:

„Îmi petrec timpul liber citind, iar cartea mea de suflet este scrisă de Axel Munthe  şi se numeşte «Cartea de la San Michele». Sunt citadină. Îmi place să particip la expoziţii, vernisaje şi seminarii. Meseria de purtător de cuvânt mi se potriveşte şi îmi place foarte mult ceea ce fac, întrucât sunt interesată să ştiu multe lucruri din toate domeniile.“

Ce nu-i place:

„Nu suport minciuna şi prefăcătoria.  Nu-mi plac oamenii cu două feţe, care vor să obţină totul, fără să ţină cont de consecinţe. Nu-mi place să fac anumite lucruri cu superficialitate şi îmi propun întotdeauna ca ceea ce realizez să fie bine făcut.“

De ce aţi ales un loc de muncă în penitenciar?
S.D.: Înainte de a mă angaja în această instituţie, am lucrat mulţi ani ca şi consilier juridic şi cadru didactic, într-o fundaţie, care avea un  program de parteneriat cu penitenciarul, pe prevenirea consumului de droguri, fiind primul contact cu deţinuţii, în vederea consilierii juridice. Apoi, la masterat, disciplina mea a fost comunicarea, iar în 2006 am aflat din mass-media că se caută purtător de cuvânt. A fost o provocare pentru mine.

Cum priviţi dumneavoastră persoanele private de libertate?

S.D.: De la prima vizită în penitenciar şi până acum, mi-am păstrat aceeaşi părere despre deţinuţi. Pentru mine, fiecare deţinut reprezintă un om care este legat afară de familie sau nu, şi care simte nevoia să regăsească un drum corect în viaţă. Este foarte important să-i ajuţi şi să le arăţi căile de îndreptare a greşelilor pe care le-au comis. Întotdeauna am reuşit să mă apropii de ei pentru că îi privesc ca pe oameni şi nu ca pe persoane care au făcut ceva rău.