Târgu-Jiu: Dată afară după ce a cerut concediu fără plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Târgu-Jiu  vrea să-i ceară angajatorului daune de 100.000 de lei. Ioana Bechenete spune că a aflat că nu mai este angajata Olservmin la scurt timp după ce a solicitat concediu fără plată, întrucât fiul ei a avut nevoie de însoţitor la spital.

Această situaţie a avut loc la sfârşitul anului trecut, când Ioana Bechenete, târgujianca de 42 de ani, a fost nevoită să solicite concediu de plată, după ce fiul ei a suferit o afecţiune neurologică. Medicii au stabilit că tânărul de 21 de ani are nevoie de însoţitor, lucru consemnat chiar şi pe fişa de internare.

„Am trimis cerere în termenul legal“

Eram angajată de la 1 septembrie 2010 la Olservmin, firma sindicatelor miniere, pe post de muncitor necalificat, post pe care îl obţinusem pentru că cei de la Complexul Energetic Rovinari aveau un canal care traversa terenul pe care îl am ca moştenire în satul Hodoreasca, din comuna Câlnic. Pe 21 octombrie, copilul meu a suferit o afecţiune neurologică şi a fost internat de urgenţă în spital, iar eu am stat în permanenţă cu el, având nevoie de însoţitor. Pe 2 noiembrie, în termenul legal, i-am trimis o cerere inginerului în a cărui carte de pontaj eram, prin care ceream concediu fără plată, însă am fost anunţată că trebuie să mă prezint la sediu să dau o notă explicativă, chiar dacă le-am comunicat că nu am cu cine să las copilul“, declară Ioana Bechenete.



Femeia susţine că ulterior s-a deplasat la sediul firmei şi le-a pus la dispoziţie scrisoarea medicală, însă răspunsul primit de la superiorii săi nu a fost cel pe care îl aştepta. „Mi-au spus că nu îi interesează şi că nu au nevoie de angajaţi cu probleme sociale. Am sperat să-mi aprobe concediul fără plată şi m-am întors la spital să am grijă de copil. Pe 26 noiembrie mi-au trimis acasă decizia prin care mă anunţau că mi s-a desfăcut contractul de muncă pe abateri disciplinare. Aşa am rămas şi fără cei 400 de lei pe care îi primeam ca salariu“, mai spune femeia.Ulterior, fiul său a urmat un tratament intensiv, iar acum este recuperat în proporţie de 80 la sută, iar femeia s-a oprit direct la Tribunalul Gorj, pentru a-i da în judecată pe superiorii săi.

A luat bani de la cămătari


Pe 11 februarie am primul termen cu societatea şi vreau să cer despăgubiri de 1 miliard de lei vechi, ca daune morale, pentru că mi s-au  declanşat şi mie afecţiuni mai vechi, la inimă, iar acum am şi diabet. M-am supărat foarte tare. Am împrumutat bani de la cămătari ca să-mi salvez băiatul şi trebuie să-i înapoiez. Aş pleca la muncă în Italia, însă băiatul are nevoie de ajutorul meu“, a încheiat târgujianca.

Reprezentanţii firmei  spun că femeia fost concediată din cauza absenţelor nemotivate. „Nu s-a dus la serviciu şi pentru asta i s-a desfăcut contractul de muncă. A avut 16 absenţe nemotivate. Retroactiv nu se poate depune cerere. Aşteptăm decizia instanţei de judecată“, a spus Constantin Moşilă, director al Olservmin.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite