Târgu-Jiu: Portret / Campioană balcanică la radiogonometrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu a ajuns nici măcar la vârsta majoratului, dar este una dintre cele mai experimentate practicante ale radiogonometriei din ţară.

A deprins radiogonometria de la tatăl său, care este profesor la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu. Andreea Marcu a reuşit să-şi învingă profesorul şi a devenit campionă şi vicecampioană balcanică. „În urmă cu doi ani am fost vicecampioană la Balcaniada desfăşurată în Serbia. Au fost concurenţi şi din Statele Unite ale Americii. Am alergat de nu am mai putut prin pădure, cel puţin 20 de kilometri şi majoritatea «vulpilor»(n.r. – emiţătoarele care trebuie găsite) erau puse pe dealuri şi trebuia să urc după ele. Am întâlnit pe traseu şi o altă concurentă din România, care nu se simţea bine şi am mai stat cu ea până când şi-a revenit, pentru că nu puteam să o las singură în pădure. Am găsit patru vulpi din cinci şi am reuşit să mă clasez pe locul doi pentru că am avut un timp mai mare. În urmă cu trei ani, am devenit campioană la Balcaniada desfăşurată în Macedonia. Am participat la aceeaşi categorie cu încă o fată din România. Eu a ieşit pe locul doi şi eu pe primul loc“, ne povesteşte Andreea.

Practică radiogonometria de la şase ani


Andreea a participat la primele concursuri de radiogonometrie pe la vârsta de şase ani. Se mai întâmpla să se rătăcească prin pădure şi atunci îşi striga tatăl, dar, până la urmă reuşea singură să găsească drumul. „Când eram mică, tatăl meu mă lua cu el în tabere şi alergam cu copiii mai mari care participau la concursuri. Aşa am început, pentru că nu puteam să stau pe margine şi să privesc. Un an de zile am concurat împreună cu sportivii mai mari. Tata îmi explica tot timpul şi nu mi s-a părut aşa de greu. La început, mi-a fost puţin frică să stau singură în pădure, dar m-am obişnuit. Când eram, miă m-am rătăcit prin pădure de mai multe ori. Plângeam şi îl strigam pe tata. Nu era nimeni care să mă ajute. Am reuşit de fiecare dată să găsesc singură drumul. Mă orientam după lumina şi după copaci. La unele concursuri, unde e distanţa mare, nu prea te întâlneşti în pădure cu ceilalalţi concurenţi. Primul concurs la care am participat singură a fost la vârsta de şapte ani şi s-a desfăşurat la Deva. Atunci a venit şi o femeie care nu mai practicase de mult timp şi a participat împtreună cu mine. Am ieşit pe locul trei la categoria mea de vârstă“, îşi aminteşte Andreea.

Se sperie de iepuri

Andreea se sperie de iepurii pe care-i întâlneşte prin pădure, unde îi mai ies în cale şi căprioare. „Mă mai speri de iepuri când sar. Am întâlnit şi cu căprioare pe traseele din pădure. Stau liniştite când ne văd , după care o iau la fugă. Ultimul concurs la care am participat a fost în urmă cu o săptămână şi am ocupat primul loc“.

Profil

Nume.Andreea Marcu
Născută. 25 septembrie 1993, Târgu-Jiu.
Studii. Elevă în clasa a X-a la Colegiul Tudor Vladimirescu.
Experienţă. De zece ani practică radiogonometria.
Familie. O soră mai mică.

Ce-i place
„Ador să dansez . Fac parte din trupa de dans Sincron de la Palatul Copiilor. Îmi plac, în special, dansurile moderne şi valsul. Călătoriile sunt o altă pasiune. Am fost în Ungaria, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Germania, dar în Italia mi-a plăcut cel mai mult. Am fost în acest an la San Remo, unde am participat la un concurs cu trupa de dansuri. Priveliştile au fost minunate, în special marea“.

Ce nu-i place
„Nu agreez oamenii cu două feţe şi minciuna. Nu îmi place să fiu acuzată pe nedrept, să nu fie vina mea, iar eu să fiu învinovăţită.  O activitatea care nu îmi face plăcere, dar trebuie să o fac, este să-mi strâng hainele şi să le împachetez în şifonier“.

Întrebări şi răspunsuri

Ce îţi place mai mult? Dansul sau muzica?
De doi ani sunt înscrisă la trupa de dansuri a palatului copiiilor. La dans merg pe timpul şcolii, iar vara particip la concursurile de radiogometrie. Dansul îmi place mai mult, pentru că tot timpul mi-a plăcut să dansez.

Ce vrei să faci după terminarea liceului?
La şcoală îmi place mai mult engleza şi limba română. Mă gândesc să merg la facultate în străinătate, pentru că mă gândesc că aş putea să am un alt viitor. Sunt universităţi din străinătate catre oferă burse elevilor cu medii mari, din care pot să-mi plătesc studiile.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite