Târgu-Jiu: Video- Protest cu sirene şi huiduieli la Penitenciar: „Jos Băsescu! La puşcărie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gardienii de la Penitenciarul Târgu-Jiu au protestat împotriva măsurilor de austeritate luate de Guvern. Dacă nu se va renunţa la aceste reduceri salariale, gardienii vor declanşa conflictul de muncă, pe perioadă nedeterminată.

Jos Băsescu! La puşcărie!“, acesta a fost mesajul pe care i l-au transmis preşedintelui ţării cei aproximativ o sută de gardieni, care au protestat în faţa Penitenciarului din Târgu-Jiu. Angajaţii instituţiei şi-au manifestat nemulţumirea faţă de reducerile salariale anunţate pentru această perioadă şi vor protesta timp de 24 de ore, sperând ca Guvernul să găsească o altă soluţie pentru ieşirea din criză.

image

„250 de angajaţi au semnat că sunt de acord să protesteze, dar o treime din ei sunt obligaţi să asigure siguranţa locului de deţinere şi situaţiile de urgenţă. Astăzi, nu-i vom prezenta pe deţinuţi în instanţă şi nici la beneficiarii de forţă de muncă. Timp de 24 de ore cerem să nu mai fim batjocoriţi“, a declarat Florin Şchiopu, lider al Sindicatului Solidaritatea. „ Jos Băsescu! Jos Udrea! Ruşine să vă fie!“, au scandat angajaţii Penitenciarului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite