Târgu-Jiu: Veşti bune pentru şoferi: Drumul European dintre Rovinari şi Filiaşi va fi inaugurat mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor.Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro.

Lucrările de modernizare a drumului care face legătura între oraşul Rovinari şi Filiaşi au început în august 2007, iar valoarea investiţiei se ridică la 35 de milioane de euro, banii fiind alocaţi de Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Drumuri. Şoseaua va avea o lăţime de zece metri, faţă de şapte, cât avea înainte de începerea lucrărilor. Societatea care a efectuat lucrările este FCC Barcelona. Constructorii spun că artera este realizată la standarde europene, în unele zone fiind turnate trei straturi de asfalt. La inaugurare va fi prezent şi Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite