Târgu-Jiu: Uniunea Europeană investeşte aproape 80 de mii de euro în programele de recuperare a copiilor cu autism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul, implementat de Fundaţia „S.O.S Copiii Gorjului“,  va fi pus în aplicare luna viitoare. Grupul ţintă căreia i se adresează proiectul „Pot şi Eu“  este format din copiii cu dizabilităţi, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani.

40 de copii, care suferă de autism şi vin frecvent la Centrele de Recuperare din cadrul Fundaţiei şi Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, vor beneficia de programe de recuperare de kinetoterapie, logopedie, terapie educaţională şi terapie psihologică. „Copiii cu probleme vor învăţa să se spele şi să se dezbrace singuri, fără ajutorul părinţilor. De asemenea, aceştia vor fi implicaţi în diverse competiţii sportive. Una dintre cele mai frumoase activităţi se intitlează „Să cunoaştem formele de relief“. Aceasta constă într-o excursie de două zile cu părinţii în afara judeţului. Pentru copiii normali aceste activităţi sunt banale, însă pentru copiii cu dizabilităţi sunt destul de grele. Ei trebuie să înveţe de mici să-şi însuşească aceste deprinderi“, a declarat Claudia Teteianu, coordonatorul Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Copii cu dizabilităţi al Fundaţiei „S.O.S. Copiii Gorjului“. Programele oferite tinerilor cu handicap se vor desfăşura pe o perioadă de nouă luni. Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană, se ridică la aproximativ 85 de mii de euro, contribuţia Consiliul Judeţean fiind de 15 la sută.


Are pareză dar cântă şi recită poezii


Din cauza unor greşeli făcute de medici, la naştere, Ionuţ Creţu, în vârstă de 13 ani, a rămas cu sechele pe viaţă. Acesta suferă de autism şi are o pareză la cap. „Locuim în Crasna şi facem de trei ori pe săptmână naveta la Târg-Jiu. Copilul este foarte cuminte, cântă rectă poezii şi desenează. Iniţiativa fundaţiei este foarte bună şi sper să-l ajute pe Ionuţ“, a spus Iulia Creţu, mama acestuia.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite