Târgu-Jiu: Un şofer vitezoman a lovit cu maşina o bătrână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul de circulaţie a avut loc aseară, în jurul orei 19.00, pe Drumul Judeţean 671. Şoferul unui autoturism nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a acroşat cu autoturismul o bătrână de 80 de ani.

Conducătorul auto are 22 de ani şi este din comuna Isverna, din judeţul Mehedinţi. Poliţiştii de la Glogova au fost cei care au efectuat cercetări la faţa locului.

Din primele cercetări a rezultat că şoferul unui autoturism, B.M.R., în vârstă de 22 ani, din comuna Isverna, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671, din direcţia Baia de Aramă în direcţia Motru, neadaptând viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi, părăsind partea carosabilă, a acroşat o femeie de 80 de ani, din comuna Glogova, judeţul Gorj“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Târgu-Jiu. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite