Un italian a venit să promoveze iubirea în oraşul lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leoni Emanuele (în drepta) a oferit abţibilduri îndrăgostiţilor de orice vârstă
Leoni Emanuele (în drepta) a oferit abţibilduri îndrăgostiţilor de orice vârstă

Un italian vine în fiecare an, de Valentyn’s Day, în Târgu-Jiu, pentru a promova iubirea.

Leoni Emanuele a împărţit, astăzi,  împreună cu prietenul său român Alin Ivan,  pliante şi abţibildur cu simbolul iubrii.Aceştia au oferit câteva sute de astfel de simboluri  tuturor celor care s-au plimbat astăzi prin Parcul „Constantin Brâncuşi“. Italianul a strâns, anul trecut, semnături pentru a solicita autorităţilor locale să declare municipiul Târgu-Jiu, oraşul dragostei. Acţiunea de promovare a început-o după ce a aflat că primarul oraşului va oficia căsătorii la Poarta Sărutului. „Acţiunea am început-o în urmă cu doi ani şi îmi face plăcere să vin mereu în Târgu-Jiu pentru că este oraşul iubirii. Chiar am cerut autorităţilor locale să declare municipiul Târgu-Jiu ca oraş al iubirii. Este foarte important ca aceste opere brâncşiene să fie promovate peste hotare“, a spus Leoni Emanuele. Acesta mai suţine că doar organizarea unor acţiuni de amploare va putea atrage tinerii îndrăgostiţi din toată lumea la Poarta Sărutului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite