Târgu-Jiu: Un bucureştean a comis trei infracţiuni dintr-o lovitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva Adevărul
Arhiva Adevărul

Un bărbat de 39 de ani, din Bucureşti, s-a urcat aseară la volanul unui autoturism şi i-a distrus gardul unui localnic din Tismana. Oamenii legii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere.

Evenimentul a avut loc aseară, în jurul orei 23.30, când poliţiştii din Tismana au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie soldat doar cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că Gheorghe S., de 39 ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autovehicul, pe DJ 672, din direcţia Boroşteni în direcţia Vîlcele, într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei de deplasare, a pierdut controlul asupra direcţiei şi părăsind partea carosabilă a tamponat gardul împrejmuitor al locuinţei părţii vătămate Ion M., din Tismana.

Pe parcursul verificărilor s-a mai stabilit faptul că Gheorghe S.  nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. De asemenea, fiindu-i solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest sau recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, Gheorghe S. a refuzat
“, a anunţat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Poliţiştii au întocmit pe numele acestuia dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, refuz de recoltare a probelor biologice şi distrugere din culpă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite