Târgu-Jiu: Ulciorul nu merge de multe ori la apă: Un bărbat a fost reţinut de poliţişti după ce a comis mai multe furturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci pentru a fi audiat
Hoţul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci pentru a fi audiat

Suspectul a fost prins şi reţinut de poliţiştii din Novaci. Aceştia au restituit o parte din bunurile furate, părţilor vătămate. 

 
Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că Ilie P., de 26 ani, din Novaci, este suspectat de comiterea a patru fapte de furt calificat şi o tentativă la infracţiunea de furt calificat, astfel:
 
-  în ziua de 15 august 2010, suspectul, aflându-se într-o parcare publică de pe raza oraşului Novaci, a pătruns prin efracţie în autoturismul aparţinând lui Dorel N., iar din interiorul autovehiculului a sustras suma de 500 lei. În aceleaşi împrejurări, a deschis un alt autoturism, însă a fost surprins de către proprietar în momentul în care încerca sa sustragă bunuri, suspectul scăpând prin fugă;
- în perioada 15-18 noiembrie a.c., suspectul a pătruns în locuinţa părţii vătămate Pătru L., din comuna Crasna, judeţul Gorj, iar de aici a sustras un aspirator şi mai multe componente de la o maşină de spălat;
- în luna august, suspectul a pătruns prin escaladarea unui gard, în curtea părţii vătămate Constantin D., din satul Pociovaliştea, iar de aici a sustras un hidrofor;
- în perioada 9-20 octombrie a.c., suspectul a pătruns în locuinţa Vasile C., din oraşul Novaci, iar de aici a sustras un televizor LCD.
Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au recuperat hidroforul şi televizorul LCD, bunurile fiind restituite părţilor vătămate.
Ieri, poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore şi l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie  Gorj. Astăzi, bărbatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la infracţiunea de furt calificat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului şi recuperării prejudiciului.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite