Târgu-Jiu: Trompetistul de la Eurovision se pregăteşte de bacalureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Bordînc a obţinut numeroase premii, iar recent s-a numărat printer semifinaliştii Concursului Naţional Eurovision Young Musicians 2010.

Liceul de Muzică şi Arte Plastice Constantin Brăiloiu, din oraşul lui Brâncuşi, a devenit, de-a lungul timpului, o fabrică de talente. Viorel Bordînc, un tânăr de 19 ani, a reuşit să strângă, în cei şase ani de studiu la instrumentele muzicale, zeci de diplome şi participări la concursuri şi concerte din ţară, unde a evoluat ca trompetist.

image

Copil fiind, acesta se visa fotbalist, însă părinţii au decis să-l transfere, în clasa a VI-a, la o şcoală cu profil muzical. „Am fost înscris la Clubul Pandurii, timp de doi ani. Mi-a fost greu să mă despart de fotbal. În muzică aveam mai multe şanse să mă realizez“, spune tânărul instrumentist. Viorel este în clasa a XII-a şi, deşi se pregăteşte pentru bacalaureat, îşi face întotdeauna timp pentru instrumentele pe care le are acasă. „Am acasă chitară clasică, acustică, bas, trompetă, vioară şi pian. La şcoală am tobe şi marimbă. Suntem 10 fraţi. Şi ei au aceleaşi înclinaţii“, declară tânărul de 19 ani.

image

Acesta a devenit olimpic chiar de la vârsta de 12 ani, din anul în care a fost transferat la şcoala de muzică, pentru ca, în clasa a X-a să obţină premiul I pe ţară, la concursul de interpretare instrumentală vocală şi studii teoretice, de la Bacău. „Exact în clasa a VI-a, profesorul meu m-a trimis la olimpiadă la Slatina. A fost prima olimpiadă la trompetă la care am participat şi am luat premiul trei. În fiecare an merg la olimpiade. Acum doi ani am câştigat premiul I pe ţară, la Bacău“, precizează Viorel.

A reuşit prin credinţă

Târgujianul a participat la zeci de concursuri,simpozioane şi concerte din ţară. „La început mi-a fost mai dificil, dar, în timp, te obişnuieşti. Depinde cât eşti de pregătit. Tot timpul este loc de mai mult. O să merg în Cluj la Conservator, iar din anul II vreau să obţin o bursă în străinătate. Vreau să compun piese de muzică clasică, dar o să mă orientez şi spre pop. Vreau să transmit un mesaj şi vreau ca oamenii să devină mai buni“, declară tânărul de 19 ani.

Viorel Bordînc consideră că prin credinţă a reuşit să obţină rezultate deosebite. „Citesc un pic din biblie când mă trezesc şi îmi fac un plan al zilei. De multe ori e greu să-l respect. Credinţa este cea mai importantă. Religia este pentru mine totul. Eu cred că după moarte există o altă viaţă. Acum, dacă munceşti, apoi culegi roadele. Mă înţeleg foarte bine cu colegii şi mă apreciază. Unii îmi spun «profesore»“, încheie artistul. Acesta a participat în luna februarie a acestui an la Selecţia Naţională Eurovision Young Musicians 2010 şi a ajuns în semifinale. Deşi nu a câştigat concursul, Viorel Bordînc a reuşit să cucerească publicul şi să devină cunoscut în rândul marilor instrumentişti şi compozitori din ţară.


 

image

Ce-i place:
„Am fost întotdeauna pasionat de muzică, iar în majoritatea timpului studiez. Acum vreau să fac muzică clasică, dar nu exlud ca pe viitor să mă orientez şi spre pop. În timpul liber joc fotbal. Când eram mic, visam să mă fac fotbalist. Îmi place să citesc, mai ales să mă cultiv spiritual”

Ce nu-i place:
„Nu-mi place să stau degeaba, fără să excelez într-un anumit domeniu. Nu-mi place să aud că cineva termină un liceu şi nu ştie încotro să se îndrepte. Nu-mi plac oamenii care nu o ţinţă. Detest mediocritatea şi vreau tot timpul să ies din aceste cercuri. Nu suport să pierd să timpul pe internet. Dacă stau pe net , o fac pentru documentare”

De la vârstă te-ai îndreptat spre muzică?

Eram în clasa a VI-a, când părinţii mei au văzut că sunt talentat şi m-au transferat la Şcoala de Muzică. Atunci l-am întâlnit pe profesorul meu de trompetă, Florin Dumitrescu, cel care mi-a deschis gustul pentru muzică. Din acel moment am fost nedespărţit de trompetă şi am prins drag de mai multe instrumente.

Ce spun părinţii despre talentul tău?

Mă susţin şi asta a contat foarte mult. De fapt, fără susţinerea lor nu aş fi reuşit să obţin performanţă. Acest lucru presupune şi cheltuieli. Anul trecut mi-au cumpărat  o trompetă care a costat 2000 de euro: 500 de euro i-au dat ei, iar diferenţa a acoperit-o un sponsor.  E foarte important să ai un instrument bun. Nu poţi să faci performanţă cu un instrument slab.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite