Târgu-Jiu: Portret/ Trăieşte viaţa prin dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte din Ansamblul folcloric Brâuleţul din Turceni, fiind considerată una dintre cele mai bune dansatoare. Monica Oprişor vrea să facă o carieră din pasiunea pentru dansuri.

A învăţat primele dansuri populare la vârsta de şapte ani, când mergea la balurile care aveau loc în satul său. „Mergeam la bal în satul meu şi acolo am învăţat să joc pentru prima dată. Asta se întâmpla pe la vârsta de şapte ani ani. Primele jocuri învăţate au fost sârba, hora de mână şi ungurica. Plângeam să mă lase părinţii la bal, pentru că îmi doream foarte mult să joc. Prietenii îmi spuneau că dansez foarte bine şi că trebuie să merg mai departe şi să mă înscriu într-un ansamblu de dansuri“, îşi aminteşte Monica Oprişor începuturile sale în cariera de dansatoare.
A aflat că în localitatea în care trăieşte funcţionează un ansamblu de dansuri populare şi s-a înscris pentru a participa la concursul de admitere. Bunica a fost cea care a spijinit-o să urmeze dansurile populare şi să se înscrie în ansamblu.
 „Am susţinut un concurs la care au participat zeci de candidaţi, dintre care au fost selectaţi în jur de 25. Am jucat patru dansuri populare. Instructorul s-a mirat că le ştiam pe toate. A avut o impresie foarte bună şi am fost admisă în ansamblul de dansuri, care numără 54 de membri“, ne povesteşte Monica.


Locul doi la un festival internaţional în Turcia


În doar câteva luni a reuşit să înveţe tot repertoriul de dansuri populare al anasamblului şi a început să participe la spectacole. La primul a avut emoţii foarte mari şi s-a încurcat pe scenă. „În trei-patru luni am reuşit să învăţ toate dansurile. A fost greu la început, dar mi-a plăcut şi am învăţat destul de repede. Primul spectacol la care am participat a avut loc în Turceni şi a fost cam după două luni de când mă înscrisesem în ansamblu. A fost prima dată când urcam pe scenă în faţa unui public şi am avut emoţii mari. Îmi aduc aminte că m-am şi încurcat, dar am reuşit să trec peste acest episod“, ne spune Monica. A dansat în numeroase spectacole în ţară şi în străinătate. Cele mai frumoase amintiri le are din Turcia, de la un festival internaţional. „Cel mai frumos spectacol a fost cel din Turcia, din oraşul Fethiye. A fost un festival internaţional la care au participat ansambluri de dansuri din 14 ţări, dintre care ansamblul nostru a ocupat locul doi. Au fost mii de spectatori, care s-au ridicat în picioare şi ne-au aplaudat. Am fost foarte ferciţi. Şapte zile am susţinut spectacole în Turcia“, ne spune Monica. Ştie multe suite de dansuri gorjeneşti, olteneşti şi ciobăneşti.


Scrie poezii


Pe lângă dansuri, o altă mare pasiune a Monicăi Oprişor este poezia. „Din clasa a VII-a am început să scriu poezii. Am participat la concursuri de poezii şi epigrame. La Festivalul de creaţie umoristică Neicu Calotescu am ocupat locul doi. O să particip şi în acest an. Îmi place să scriu poezii despre natură, dragoste şi tot ceea ce simt. Eminescu este poetul care mă inspiră şi pe care îl am ca model“, ne spune liceana. 

Ce-i place
Dansul este viaţa mea. De peste doi activez într-un ansamblu de dansuri populare. Îmi place să vizionez filme, în special cele de comedie, pentru că sunt o fire mai veselă. Ador plimbările, excursiile şi ieşirile cu prietenii. Îmi place muzica, în primul rând cea populară, dar şi de alte genuri. Desenul este o altă pasiune pe care o am. Îmi place să fac schiţe de haine. Sunt dornică să cunosc lucruri noi“.

Ce nu-i place

Urăsc persoanele false şi cele care mă vorbesc pe la spate. Nu îmi place să fiu rugată să fac ceva ceea ce mie nu îmi place. Nu suport să mânânc mâncare ce conţine ciuperci.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite