Târgu-Jiu: Toţi colegii Ralucăi Drăguşin sunt prezenţi la înmormântarea acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi colegii Ralucăi Drăguşin, liceana care s-a sinucis arundându-se în barajul de pe râul Jiu cu un rucsac plin de pietre prins de gât,s-au învoit astăzi de la şcoală pentru a fi prezenţi la înmormântarea acesteia.

S-au învoit toţi elevii de la clasa a XII-a, profilul filologie-istorie, pentru a merge la funeralii. Este un moment dificil pentru noi toţi. La înmormântare va fi prezetă şi profesorul diriginte Luminiţa Dima“, a spus Gheorghe Gorun, directorul Colegiului Naţional «Spiru Haret» din Târgu-Jiu la care învăţa Raluca Drăguşin. Înmormântare are loc în comuna Stoina, situată în judeţul Gorj, la graniţa cu judeţul Dolj.
Liceana avea rezultate foarte bune la învăţătură. Raluca urmase Cursul Cambridge la Oxford şi fusese admisă la cinci universităţi din Anglia, unde urma să meargă după absolvirea liceului. Nu a mai reuşit pentru că gândurile negre care o măcinau în ultima vreme au răpus-o. În seara zilei de miercuri, 18 mai, Raluca a plecat din clubul Piano, nu înainte de a-i îmbrăţişa pe cei prezenţi. I-a trimis un mesaj de pe telefonul mobil pe adresa de mail a unei colege prin care o anunţa că pleacă să-şi ducă la îndeplinire planul de a se sinucide, după care a fost găsită duminică, 22 mai, plutind pe apa lacului de pe râul Jiu. Cu o lună în urmă, Raluca îi împărtăşise planul său colegei de bancă, dar avea de gând să-l ducă la îndeplinire pe la vârsta de 40 de ani. „Aş vrea să dispar şi să nu mai fiu găsită. Oare dacă aş arde, s-ar mai găsit ceva sau, dacă mă arunc în apă, aş mai fi scoasă la mal?“, îi spunea Raluca colegei sale de bancă Andreea Cătuţoiu.Aceasta spune că Raluca trecea prin stări de depresie şi avea momente în care spunea că nu mai suportă viaţa.

Trăia în Târgu-Jiu din şcoala primară

Liceana stătea în Târgu-Jiu împreună cu o mătuşă şi o verişoara. „Părinţii noştrii au dorit să ne ofere o educaţie bună, aşa că începând din şcoala primară am stat în Târgu-Jiu şi mergeam la părinţi doar în vacanţe“, ne-a spus Daniela Drăguşin, sora Ralucăi.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite