Tinerii acuzaţi de escrocherii pe internet rămân în arest în următoarele 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj, magistraţii Tribunalul Gorj au dispus prelungirea mandatelor de arestare emise pe numele celor 13 tineri suspectaţi că au păcălit aproximativ o mie de oameni pe internet cu încă 30 de zile.

În urma recursului care s-a judecat joi la Curtea de Apel Craiova, cele 13 persoane din Bumbeşti-Jiu, Caraş-Severin, Vâlcea, Argeş, Olt şi Bucureşti au aflat că rămân după gratii, fiind duse din nou în arestul Inspectoratului de Poliţie Gorj. Decizia de prelungire a mandatelor de arestare preventivă cu încă 30 de zile a fost luată luni de Tribunalul Gorj, în cadrul unei şedinţe care s-a desfăşurat cu uşile închise, situaţia fiind considerată de rudele inculpaţilor un bun prilej pentru a-i insulta pe jurnalişti. Mai mult decât atât, unul dintre cameramanii unei televiziuni naţionale a fost agresat, iar reporterul unui post local de televiziune a fost şi el împins de o altă persoană din mulţime, iar, în momentul în care cei acuzaţi de fraudă informatică au fost scoşi  din duba Poliţiei, apropiaţii au început să aplaude.

Printre acuzaţi se numără şi un medic stomatolog din Bumbeşti-Jiu

image

Cele 13 persoane sunt suspectate că, în perioada 2009-2011, prin postarea unor anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri inexistente în realitate,autoturisme, motociclete, ambarcaţiuni uşoare, produse electronice, au indus în eroare mai mulţi cumpărători on-line, în cadrul platformelor de comerţ electronic, cărora le-au fost transmise informaţii false cu privire la realitatea anunţurilor, modalitatea de achiziţie, plata preţului, identitatea vânzătorului. Printre victime se numără o mie de persoane, iar prejudiciul este de aproximativ 20 milioane de dolari.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite