Târgu-Jiu: Târgul de joburi pentru studenţi, un eşec

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga Studenţilor din cadrul Universităţii Consatntin Brâncuşi în colaborare cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a organizat Târgul de Joburi pentru studenţi şi absolvenţi.

La Târgul de Joburi au fost aşteptaţi 15 agenţi economici, însă nu s-au prezentat decât şapte care şi-au expus, pe standuri, ofertele . Cei care au venit, astăzi, la târgul organizat în sediul Facultăţii de Inginerie au oferit locuri de muncă în mai multe domenii: agenţi de asigurări, inspectori de asigurare, agenţi de pază. Tinerii care au participat la târg au putut fi număraţi pe degete. Agenţii economici au spus că studenţii sunt dezinteresaţi de găsirea unui loc de muncă pe perioada vacanţei de vară. „Studenţii nu s-au îngrămădit să se informeze sau să-şi caute un post. Noi angajăm agenţi de pază şi agenţi de vânzări, dar niciunul nu a depus CV. Probabil le place să trăiască de pe spinarea părinţilor“, a declarat Daniel Tăloi, reprezentat al unei firme de pază din Târgu-Jiu. Salariul oferit pentru un agent de pază este minimul pe economie.


Studenţii refuză colaborarea cu firmele de asigurare


Studenţii, prezenţi la târg , au fost nemulţumiţi de ofertele angajatorilor. „Degeaba am venit aici pentru că nu sunt posturi potrivit studiilor noastre. Eu nu m-aş angaja niciodată ca agent asigurări. În primul rând că nu mi se face carte de muncă şi în a doilea rând nu e un loc stabil. Mi-ar plăcea un post de secretară, dar nu am găsit aici“, ne-a spus Andreea Piţigoi, studentă în anul III la Facultatea de Ştiinţe Economice. Târgul de Joburi s-a încheiat maidevreme cu două ore din cauza lipsei de interes a studenţilor.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite