Târgujienii primesc gratuit 8.000 de saci pentru gunoiul de la case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, oamenii de la case vor primi recipiente din plastic, în care să arunce numai hârtie, pungi, sticle sau doze de aluminiu. Dacă la bloc colectarea selectivă a deşeurilor este imposibilă din cauza celor care caută prin gunoaie şi a locatarilor indisciplinaţi, autorităţile locale speră să aibă succes cu sacii distribuiţi la case.

Pentru că deşeurile reprezintă una dintre principalele cauze ale poluării, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu şi ai firmei de salubrizare au decis să pună în aplicare colectarea selectivă a acestora, pornind cu oamenii care locuiesc la casă, întrucât la bloc este imposibil să depisteze care dintre locatari aruncă haotic gunoiul.

„Începând de astăzi, la case, vor fi împărţiţi 8.000 de saci de plastic. Vor exista maşini separate care îi vor ridica. Dorim să învăţăm lumea să arunce selectiv, daca la blocuri e destul de greu de folosit această metodă, sperăm ca prin împărţirea acestor saci direct la case, oamenii să înveţe să-i folosească aşa cum trebuie, avem grafice separate de ridicare. Omul va primi în schimbul sacului ridicat un alt sac, totul este gratuit, costuri nu implică deloc din partea populaţiei. Important e să obţinem rezultatele dorite pe acest segment de activitate, la blocuri vom aduce eurocontainere selective, dar e destul de greu, pentru că mai sunt oameni care caută prin gunoaie,  unii nu vor să fie receptivi şi aruncă la grămadă” , a declarat Luis Popa, directorul firmei Polaris, avertizând că ulterior se va trece şi la amenzi.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite