Târgu-Jiu: Tânărul acuzat că a bătut şi sechestrat o femeie rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii din cadrul Tribunalului Gorj au respins ca nefondat recursul formulat de către tânărul de 22 de ani, din localitatea Padeş, care a fost arestat preventiv după ce o vecină l-a acuzat că a bătut-o şi a sechestrat-o într-un conac de pe Muntele Dobrota.

Recursul depus la măsura de arestare preventivă pentru 29 de zile a fost respins ieri. Cosmin Ciorbă a ajuns în beciul Poliţiei Gorj pe 6 ianuarie, fiind cercetat acum pentru lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal şi furt calificat.

Nicoleta Loga, o femeie de 33 de ani din Padeş, le-a spus oamenilor legii că a fost lovită şi sechestrată la conacul acesteia din punctul numit „Bolovanul“ de pe Muntele Dobrota.

„Respinge ca nefondat recursul. Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă“, au anunţat reprezentanţii Tribunalului Gorj, în cadrul şedinţei publice de ieri.

Femeia l-a mai acuzat pe consăteanul ei că i-a furat şi un telefon mobil în valoare de 250 lei. „Nu e prima dată când mă agresează. S-a mai întâmplat de câteva ori. Crede că am o relaţie cu tatăl lui, dar eu nu am nicio legătură. Soţul meu a murit în urmă cu un an. A intrat peste mine. Am încercat să mă opun, dar m-a muşcat de mâini şi de spate. M-a lovit şi mi-a luat telefonul“, a declarat aceasta.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite