Târgu-Jiu: Tânăr turmentat a vandalizat o societate comercială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a băut bine, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Padeş, a distrus mai multe bunuri dintr-o unitate de alimentaţie publică. Acesta s-a ales cu dosar penal.

Aseară, în jurul orelor 21:00, poliţiştii din comuna Padeş au fost sesizaţi de B.V., de 50 ani, din satul Cloşani, administrator al unei societăţi comerciale, despre faptul că C.I., de 21 ani, din aceeaşi localitate, satul Călugăreni, în timp ce se găsea în incinta unităţii de alimentaţie publică pe care o administrează, a distrus mai multe bunuri. Poliţiştii au derulat primele cercetări la faţa locului, stabilind că tânărul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a distrus tastatura de la sistemul de alarmare, un senzor de mişcare de la acelaşi sistem şi sistemul de prindere al unei camere video de supraveghere a sălii de mese. Totodată, s-a stabilit că tânărul a produs indignarea celor aproximativ 30 de consumatori aflaţi în incinta barului.Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimat la suma de 800 lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite