Târgu-Jiu: Tânăr cercetat pentru furt de cărbune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Urdari, a fost depistat aseară, în trafic, în timp ce transporta cu o maşină aproximativ trei tone de cărbune furat.

Evenimentul a avut loc aseară, în jurul orei 20.45. „Poliţiştii Postului de Poliţie Urdari, cu ocazia acţiunilor de monitorizarea a traficului rutier, au oprit pentru control autoutilitara condusă de către Daniel V., în vârstă de 27 ani, din comuna Urdari. Acesta transporta cu autoutilitara, pe DJ 674 A, aproximativ 3 tone de cărbune. Întrucât tânărul nu deţinea documente de provenienţă pentru cărbunele transportat, poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că acesta a fost sustras din Cariera Peşteana Nord, care aparţine E.C. Peşteana, creând un prejudiciu de 250 lei“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Pentru fapta comisă, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiuni de furt şi riscă să-şi petreacă următorii 15 ani după gratii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite