Targu-Jiu: Sute de bolnavi gorjeni, privaţi de dreptul de a vota

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Spitalul Tudor Vladimirescu, bolnavii au aşteptat în zadar urnele mobile. Singura urnă specială a fost amplasată la Spitalul 700.

Oricât de mult şi-ar fi dorit să voteze, pacienţii aflaţi pe paturile a două unităţi spitaliceşti din Târgu-Jiu nu au putut să-şi manifeste acest drept. Bolnavii de la Spitalul Tudor Vladimirescu şi cei de la Spitalul nr. 1 nu au avut unde să voteze, pentru că singura secţie specială a fost amenajată la Spitalul 700. Acest lucru ar fi însemnat ca pacienţii să parcurgă aproape un kilometru pe jos.

„Sper să prind turul doi, când o să mă externez“

„Nu a venit nimeni să ne ducă la secţia de votare. Eu mi-aş fi dorit să votez. Sunt din Aninoasa şi m-am internat pentru că am sinuzită. Sper să prind turul doi, când o să mă externez“, spune dezamăgit Ilie Găman, unul dintre pacienţii Spitalului Tudor Vladimirescu. La fel de nemulţumită de situaţie s-a declarat şi o femeie din Crasna. „Dacă nu vine cineva să ne ducă, nu o să votez. Chiar m-aş fi bucurat să existe o urnă specială aici pentru că sunt oameni bolnavi, care abia pot să se ridice din pat“, declară Georgeta Maricoiu, o altă pacientă de la Spitalul Tudor.
Gheorghe Pălivan, director medical al Spitalului Judeţean a refuzat să comenteze: „Nu există decât o singură secţie de votare la Spitalul 700. În rest, nu e treaba mea de ce s-a luat luat această măsură“.
În total, aproximativ 1.400 de pacienţi sunt internaţi la Spitalele  Tudor Vladimirescu, Pasarelă dar şi la Spitalul 700.

Amendat pentru că şi-a fotografiat buletinul de vot

În această dimineaţă, poliţiştii au dat două amenzi. O persoană din Turceni a fost sancţionată cu 2.000 de lei pentru că făcea campanie electorală. Un alegător din Motru, în vârstă de 61 de ani, a fotografiat cu telefonul mobil buletinul de vot. Acesta a fost amendat cu 1.000 de lei. La Stoina, procesul de votare a fost întrerupt timp de o oră şi jumătate, pentru că informaticianul nu a fost depăşit de probleme tehnice. La Cruşeţ, votarea a început cu o întârziere de 40 de minute, pentru că informaticianul a ajuns la secţie mai târziu de ora programată.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite