Târgu-Jiu: Studenţii străini se distrează la Festivalul Vară cu Aromă Studenţească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Optsprezece studenţi din ţări precum Macedonia, Georgia, Turcia şi Moldova au chefuit aseară pe muzică românească. A început Festivalul Internaţional Vară cu Aromă Studenţească, eveniment care reuneşte la Târgu-Jiu peste 50 de studenţi români şi străini.

Organizatorii le-au pregătit studenţilor jocuri comice, de distracţie. „Le-am propus trei jocuri, printre care limbo, care a fost deliciul serii, dar şi un joc distractiv cu scaune. Se difuzează muzică, iar, când se opreşte, participanţii la acest joc trebuie să se aşeze cât mai repede, fiindcă numărul scaunelor este mai mic decât al studenţilor. Din câte am văzut, toată lumea s-a distrat“, spune Mihaela Ciorei, unul dintre organizatori. Alex Ogamezov este student în Georgia şi a venit la Târgu-Jiu pentru a participa la acest eveniment. Pe parcursul celor şapte zile, toţi studenţii vor participa la dezbateri, excursii şi întâlniri interculturale. „Sunt student la Management Financiar în Tbilisi. Este prima dată când vin în România. Îmi place foarte mult, pentru că este o ţară cu multe spaţii verzi, iar oamenii sunt drăguţi şi primitori. Mă distrez alături de ceilalţi studenţi“, spune tânărul.

image

Dezbateri şi excursii pentru invitaţi

Avem 36 de invitaţi, dintre care 18 sunt din străinătate, iar restul din ţară. Acum are loc petrecerea de bun-venit, toată lumea se distrează şi povesteşte. O să ne întâlnim la dezbateri, o să discutăm despre turismul educaţional şi o să îi ducem pe invitaţi în mai multe excursii, la obiectivele din Gorj. Sunt foarte încântaţi“, spune Lucian Becheru, student la Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu.

image

Scopul festivalului îl reprezintă întâlnirile interculturale. Practic, este un schimb de experienţă între studenţii noştri şi cei din ţară şi din afara ţării“, spune Alex Ciotan, student la Ingineria Sistemelor. Claudiu Ciobanu studiază Mecatronică şi Roboţi la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. „Este prima dată când particip la acest festival. Am venit pentru a cunoaşte studenţi din alte ţări şi de la alte facultăţi“, spune acesta.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite