Târgu-Jiu: Staţiunea Horticolă din Drăgoieni, modernizată de către UCB cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Constantin Brâncuşi (UCB) din Târgu-Jiu va prelua Staţiunea de Cercetare Horticolă din cartierul Drăgoieni. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ îşi propun să dezvolte zona agricolă, cu ajutorul unor bani europeni şi chiar să amenajeze o grădină botanică.


Pentru preluarea domeniului agricol, reprezentanţii unităţii de învăţământ superior va iniţia un proiect în acest sens, pe care îl va trimite către Ministerul de Resort. Studenţii care sunt înscrişi la Facultatea de Inginerie şi Protecţia Mediului sau la Facultatea de Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor vor avea posibilitatea să efectueze stagii de practică în staţiune. Conducerea    UCB are în plan amenajarea unei grădini botanice, cu o gamă diversificată de specii dendrologice şi forestiere specifice zonei. Mai mult decât atât, în zonă va fi cultivată viţă de vie nobilă pe o suprafaţă de 20 de hectare, iar Crama staţiunii va fi revitalizată în vederea obţinerii vinurilor tradiţionale gorjeneşti.  Toate acestea se vor duce la bun sfârşit prin diferite programe subvenţionate de Uniunea Europeană. Adrian Gorun, rectorul universităţii,  are în vedere modernizarea atelierului mecanic, înfiinţarea une şcoli de horticultori şi şoferi.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite