Târgu-Jiu: Soţia unui fost cadru militar, găsită moartă în fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia nu avea copii
Femeia nu avea copii

Femeia de 45 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, era bolnavă psihic. Aceasta era dată în urmărire generală de ieri, soţul ei fiind cel care a descoperit astăzi că aceasta se află în fântâna din apropierea locuinţei.

Maria Păzitor era pensionată pe caz de boală, întrucât suferea de schizofrenie. Soţul său este în stare de şoc.

Târgu-Jiu: Sâmbătă, bărbatul îşi va conduce soţia pe ultimul drum

A mai avut o tentativă acum trei ani, la Bibeşti, când a încercat să se arunce într-o fântână. Am plecat până la părinţii mei, la Braşov, iar ea a rămas acasă. Când m-am întors, nu am mai găsit-o şi astăzi mă uitai în fântâna din apropierea blocului şi  am observat că este cineva acolo. Am cerut imediat sprijinul pompierilor. Fusese internată şi la Psihiatrie, iar în ultima vreme nu şi-a mai luat tratamentul“, a declarat Radu Păzitor, soţul femeii de 45 de ani. Acesta a lucrat peste 30 de ani ca maistru militar la unitatea din Târgu-Cărbuneşti.

image
image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite