Târgu-Jiu: Se plimbă cu motocicleta la 86 de ani
0Cel mai bătrân motociclist din Gorj este convins că Nepra sa, din anul 1977, nu are la fel de mulţi cai putere ca motocicletele de ultimă generaţie, însă nu s-a lăsat mai prejos, punându-şi pe vehiculul cu două roţi însemnele unei cunoscute mărci nemţeşti.
Emilian Mănescu se declară mândru că are o motocicletă pe care au folosit-o prima dată poliţiştii gorjeni. Frezor de meserie, bărbatul de 86 de ani a participat de-a lungul timpului la nenumărate competiţii, însă mândria sa nu stă în diplome, ci în sacrificiile pe care le-a făcut pentru cei din jurul lui. „Mergeam pe la multe competiţii şi ofeream ajutor atunci când i se defecta cuiva motocicleta”, mărturiseşte târgujianul.
Acesta poate fi văzut pe străzile municipiului cu o motocicletă cu atash. „Este o Nepra, pe care am lipit însemne cu BMW. Le-am luat din târgul de maşini, pentru că e firmă serioasă şi îmi place foarte mult. Mama e nemţoaică, iar tata e oltean”, mai spune bătrânul care reuşeşte să atragă privirile tuturor trecătorilor pe stradă.
A schimbat până acum 20 de motociclete şi nu pare să se oprească aici. „Aceasta cu ataş este din anul 1977. A fost a Poliţiei, iar apoi au vândut-o, după care am cumpărat-o eu de la altcineva. Are 27.000 de kilometri,dar eu tot mai umblu cu ea, numai eu am făcut 4.000. Merg cu teamă, pentru că sunt mulţi care nu merită carnetul de şofer şi mi-e frică de ei în trafic, să nu mă lovească. La virajul la dreapta e un secret, trebuie să încetineşti, pentru că altfel rişti să ajungi pe cealaltă bandă. Consumă cam 4-5 litri de benzină la o sută de kilometri. Merg cu ea în călătorie. Are trei locuri”, declară bărbatul de 86 de ani.
Ce spune despre motocicletele puternice?: „Sunt moderne şi frumoase, iar ce oferă ele, nu oferă a mea, viteză, dar nu e bună!“.