Târgu-Jiu: Şase şoferi, cercetaţi penal pentru transport ilegal de lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii gorjeni au desfăşurat aseară o acţiune de verificare a şoferilor care transportă mărfuri, fiind întocmite şase dosare penale pentru nerespectarea regimului transportului rutier public.

Primul care a intrat în atenţia oamenilor legii din Padeş a fost Alexandru D., din judeţul Vâlcea, care transporta lemne cu o autoutilitară, pe DJ 671 Cloşani-Apa Neagră, fără să aibă licenţă de transport rutier de mărfuri în trafic. Evenimentul a avut loc aseară, în jurul orei 17.00. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public. La aceeaşi dată, poliţişti ai Poliţiei Oraşului Tismana, în colaborare cu ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Tismana, acţionând pentru controlul legalităţii transporturilor de material lemnos, l-au identificat pe Florin M., de 40 ani, din comuna Peştişani, judeţul Gorj, care transporta cu o autoutilitară, pe drumul forestier Peştişani-Nedeluţa, cantitatea de 5,658 mc lemn rotund esenţă fag. Transportatorul nu deţinea documente legale de transport şi documente care să ateste provenienţa materialului lemnos. În cauză s-a dispus confiscarea materialului lemnos, fiind predat în vederea valorificării la Ocolul Silvic Tismana“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Şase şoferi s-au ales cu dosare penale pentru transport ilegal de mărfuri.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite