Târgu-Jiu: Şapte cartiere, făcute şantier dintr-o lovitură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Lucrările au fost demarate şi se estimează că vor fi încheiate peste doi ani
Lucrările au fost demarate şi se estimează că vor fi încheiate peste doi ani

Edilii din Târgu-Jiu modernizează printr-un proiect de zeci de milioane de lei, cu fonduri UE, zonele în care s-a extins oraşul. Finanţarea europeană este folosită de municipalitate pentru asfaltarea străzilor şi trotuarelor, dar şi pentru amenajarea reţelei de canalizare menajeră şi pluvială.

Primăria Târgu-Jiu a obţinut aproape 33 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional, pentru dezvoltarea a şapte cartiere recent apărute pe harta oraşului. Proiectul cu finanţare europeană vizează infrastructura din zonele Bicaz, Tismana, Aviatorilor, Narciselor, Panduraşul, Calea Bucureşti şi Calea Severinului, lucrările fiind programate să dureze doi ani.

Kilometri întregi de rigole şi conducte

„În total, este vorba de 1.600 de metri de canalizare menajeră, 800 de metri de canalizare pluvială, 11,5 kilometri de drumuri, 18 kilometri de trotuare, 22 de kilometri de rigole carosabile pentru preluarea apei pluviale, plus poduri şi podeţe la fiecare locuinţă. Durata proiectului este de 24 de luni, deci, în mod normal, în primăvara anului 2013 lucrările ar trebui să fie finalizate“, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu. Potrivit acestuia, proiectul cuprinde şi reabilitarea unei porţiuni din drumul naţional (DN) 67, care traversează municipiul, făcând legătura între Râmnicu Vâlcea şi Drobeta Turnu  Severin. Lucrările au început pe strada Bicaz imediat ce contractual de execuţie a fost atribuit prin licitaţie. „Canalizarea deja este realizată în proporţie de 90 la sută, iar restul va fi gata în cel mult două luni. Mai avem de amenajat o parte dintre cămine“, a precizat Ion Olaru, reprezentantul firmei constructoare. Şi pe Calea Bucureşti, parte din DN 67, se derulează lucrări de frezare a carosabilului, se amenajează rigolele pentru scurgerea apei pluviale şi se refac trotuarele.

Imposibil fără fonduri UE

Cofinanţarea pe care trebuie s-o asigure municipalitatea este de 2 la sută din valoarea totală a proiectului. „Fondurile europene sunt extraordinare, deoarece consiliul local n-ar fi putut susţine financiar această lucrare de amploare. Anul acesta, în bugetul local a fost prevăzută suma de 34 de milioane de lei la capitolul lucrări de investiţii pentru tot oraşul“, a precizat Marius Ionescu.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite