Târgu-Jiu: Săptămâna Mobilităţii, sărbătorită prin mersul pe bicicletă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj va marca şi în acest an Săptămâna Mobilităţii Europene, eveniment programat să aibă loc în intervalul 16-22 septembrie. Sloganul ales la nivel european pentru  anul 2010 este „Călătorind mai inteligent , trăim mai bine“. 

Acţiunea de debut constă într-un marş al bicicliştilor ce se va desfăşura pe traseul SC Rostramo – Bulevardul Ecaterina Teodoroiu – Str. Vulcan - Parcul Debarcader – Str. Vasile Alecsandri  - B-dul Constantin Brâncuşi - Piaţa  Prefecturii , între orele 10 -11. De asemenea, în Piaţa Prefecturii sunt invitaţi să participe elevi de şcoli primare şi grădiniţe care vor desfăşura diferite activităţi, menite să atragă atenţia asupra importanţei de a ne deplasa într-un mod cât mai puţin poluant. Pe parcursul întregi săptămâni vor avea loc activităţi similare în toate oraşele din judeţul Gorj. „Iniţiativa  APM Gorj s-a bucurat de susţinere din partea tuturor instituţiilor publice din judeţ  care au anunţat că se vor alătura acestor acţiuni. De altfel, în acest an , APM Gorj va face demersurile necesare pe lângă autorităţile responsabile în vederea trasării în municipiul Târgu-Jiu a unor piste pentru biciclişti, aşa cum au toate marile oraşe ale ţării“, a precizat directorul executiv al APM Gorj, Elisabeta Juveloiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite