Târgu-Jiu: Salariaţii Protecţiei Sociale, executaţi silit să plătească ratele la bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe numele a peste o sută de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au fost emise titluri exectorii. Majoritatea salariaţilor au veniturile mai mici decât ratele lunare. Oamenii sunt disperaţi şi se gândesc să-şi pună capăt zilelor.

La sediul DGASPC Gorj au sosit notificări de la bănci pentru reţinerea de până la 50 la sută din salariul net pentru 101 angajaţi care nu şi-au achitat ratele. La începutul anului, aceştia şi-au pierdut sporurile şi alte drepturi salariale prin decizia de reîncadrare, ajungând să câştige doar câteva sute de lei pe lună şi nu mai au bani să-şi plătească ratele la bănci.


Din cauză că nu mai poate face faţă problemelor, Cornelia Bercea, de 45 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a ameninţat că se spânzură. Aceasta lucrează, de câţiva ani, ca îngrijitor la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi „Bîlteni“ din municipiul Târgu-Jiu. „Am un venit de 600 de lei. Am rate la două bănci, de 180 de euro şi respectiv 550 de euro. Cred că o să mă spânzur. Mi-am amanetat tot aurul, pentru că am o fată în întreţinere. E inadmisibil să primim atâţia bani, mai ales că lucrăm cu oameni bolnavi psihic. Recent am fost bătută de un bolnav şi am vânătăi pe mâini“, ne-a spus cu lacrimi în ochi femeia.

image

Nu mai au sporuri

Sporul de 75% pe care îl primeau pentru că lucrează cu persoane grav bolnave, cu handicapuri severe psihice şi locomotorii, a fost anulat. Majoritatea au împrumuturi făcute în urmă cu câţiva ani, iar acum au ajuns în pragul disperării pentru că nu mai a cu ce să-şi întreţină copiii. Mai rău este că guvernanţii le vor mai tăia încă 25 la sută din drepturle salariale.  Mulţi dintre angajaţi au salariile mai mici decât ratele şi merg la sapă să câştige un ban în plus. „Fac aproape zilnic naveta de la 57 de kilometri ca să ajung la serviciu. Ne-a fost tăiat şi abonamentul de transport.  Salariul de încadrare este 640, am doi copii în întreţinere şi  o rată de 700 la bancă. Azi a venit o notficare la locul de muncă. O să fiu executată silit. Ca să asigur mâncarea la copii, merg la săpat, pe la vecini“ , a spus Cornelia Pupăză, de 35 de ani, îngrijitor cu o vechime de aproape 20 de ani în cadrul DGASPC Gorj.

DGASPC Gorj plăteşte peste  100.000 la bănci


Potrivit datelor transmise de reprezentanţii DGASPC Gorj întraga sumă poprită se ridică la 100.536 lei. Cei mai mulţi angajaţi provin de la CRRNA „Bîlteni“ din Târgu-Jiu.  „Zilnic primim telefoane de la reprezentanţii instituţiilor bancare şi întreabă când e zi de salariu. Încercăm să-i salvăm oarecum pe angajaţi pentru că ştim care este situaţia la noi“, a declarat Jana Trunchi, şefa Centrului de Recuperare.



Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite