Târgu-Jiu: S-a spânzurat pentru că socrii i-au luat soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian Aribăşoiu (27 ani), din Târgu-Jiu, s-a spânzurat cu şnururile de la adidaşi de o ţeavă de gaze, în propria locuinţă, după ce rudele soţiei sale i-au silit să se despartă.

Tânărul se căsătorise pe ascuns,  la 17 februarie, cu Alexandra-Ionela Stanciu,  elevă în clasa a XII-a la Grupul Şcolar Tehnologic Ion Mincu. Fata locuia în comuna Vladimir şi se mutase în garsoniera soţului, din zona fabricii de mobilă, însă părinţii au luat-o acasă şi i-au cerut să divorţeze, pe 28 februarie fiind prima înfăţişare. Cumnatul lui, împreună cu un amic de pahar, săriseră să-l bată, cu o zi înainte ca acesta să se spânzure. Fratele său mai mic, în vârstă de 22 de ani, l-a găsit spânzurat cu şnururile de la adidaşi. Mama sa a fost şocată când şi-a văzut fiul mort. „Părinţii ei sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat. Făceau scandaluri şi nu erau de acord cu relaţia lor“, a spus Octavia Albulescu, mama tânărului spânzurat.

image

Mama băiatului spânzurat este în stare de şoc

„Un băiat liniştit“


Octavian Aribăşoiu lucra ca manipulant mărfuri la Compelxul Comercial Păltiniş, din Târgu-Jiu. „Era un băiat liniştit. Nu avea treabă cu nimeni. A venit de multe ori pe la mine cu iubita lui şi se plângea că socrii îi fac mereu scandal. Nu ştiu ce l-a apucat să recurgă la acest gest“, a spus Cosmin Dulan, un prieten, de 18 ani. Fratele său mai mic a fost cel care l-a găsit mort. Trupul băiatului a fost transportat la Serviciul de Meicină Legală pentru a se efectua autopsia.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite