Târgu-Jiu: Regal de caricatură în oraşul lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul Aurelian Iulius Şuţă (ŞAI) a expus astăzi un set de caricaturi antifumat. Expoziţia a fost prezentată la cea de-a cincea ediţie a Salonului de Caricatură, din cadrul Festivalului de Umor „Ion Cănăvoiu“.

Setul de desene Antismoking Cartoons cuprinde şapte caricaturi, pe care Aurelian Şuţă le-a realizat înainte să se lase de fumat. „Vreau să transmit că se poate. Am făcut aceste caricaturi înainte să renunţ la ţigări, chiar mi-au fost de folos în renunţarea la acest viciu“, spune Aurelian. ŞAI este singurul poliţist din ţară care realizează caricaturi. Lucrează în cadrul Inspectoratului de Poliţie Gorj de 17 ani, iar de 11 ani este agent în cadrul Serviciului de Criminalistică. „Caricatura mea preferată este «Smokill», reprezintă un bărbat care îşi dă un foc, pentru că îşi aprinde un cartuş“, mai spune ŞAI, aşa cum se semnează pe toate desenele sale. Aurelian face parte din juriul Salonului, alături de alţi trei mari caricaturişti: Cristian Mihăilescu şi Romeo Răileanu din Bucureşti şi Nicolae Ioniţă din Ploieşti. „Realizez caricatură clasică ziaristică, cu  personaje politice şi culturale“, spune Romeo Răileanu. Cristian Mihăilescu este un alt caricaturist care desenează de când se ştie, deşi este de profesie inginer. „Caricaturizez toată fauna politică românească. Am expus astăzi 21 de desene“, a spus acesta.


Caricaturile vor fi expuse într-un muzeu virtual


Locul întâi la Secţiunea Caricatură a fost câştigat de Adelina Mateescu, fostă profesoară de matematică, din Bucureşti. „Realizez caricaturi încă de la vârsta de 14 ani. Sunt portrete-şarjă, cu Johnny Răducanu, Amza Pelea şi Jean Constantin. Acum am o rubrică permanent de caricatură într-un ziar din Toronto“, a spus aceasta. Datorită caricaturistului Nicolae Ioniţă, întreg evenimentul va fi prezentat în primul muzeu virtual al umorului, care are destinaţie universală. „Este un proiect pe care l-am conceput în urmă cu zece ani, are cuprinde o colecţie de peste 10.000 de lucrări realizate de 1.500 de artişti din 129 de ţări“, a precizat caricaturistul .

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite